Bogdan Chitic

Un alt baschetbalist ploieştean, cu numeroase trofee şi prezenţe la nivelul Ligii Naţionale, va evolua, cel puţin până la vară, în Liga I. După ce fostul său coleg de la CSU Asesoft, CSM Ploieşti şi BCM Olimpic Baia Mare, şi, totodată, bun prieten, Adrian Movileanu, a semnat pentru divizionara secundă CS Cuza Sport Brăila, fostul căpitan al formaţiei care reuşea promovarea în LNBM, anul trecut, în „Olimpia”, Vlad Dumitrescu, a poposit în acelaşi eşalon. La aproape 27 de ani, „Dumi” va juca, pentru următoarele patru luni, pentru CSM Miercurea Ciuc, formaţie la care evoluează, deja, încă de la începutul actualei ediţii de campionat, un alt jucător descoperit şi crescut la CSŞ Ploieşti, Andrei Ene.
Om de bază, în prima parte a sezonului, la formaţia din Baia Mare, în Liga Naţională, Vlad Dumitrescu a fost nevoit, la rândul său, să-şi caute un alt angajament după ce managerii clubului maramureşean au hotărât retragerea echipei din campionat. Extrema ploieşteană a acceptat oferta celor de la CSM Miercurea Ciuc, formaţie calificată în faza semifinală a Ligii I, de unde va porni cu un bilanţ de (0-4) ca urmare a rezultatelor înregistrate, în „calificări”, în compania celorlalte echipe ajunse în penultimul act.
„Îmi pare rău pentru situaţia de la Baia Mare, dar, în acelaşi timp, ţin să subliniez că mă bucur şi le mulţumesc tuturor pentru minutele şi încrederea oferite acolo, întrucât a fost o experienţă din care am avut multe de învăţat. În acelaşi timp, trebuie să mergem înainte, motiv pentru care am semnat cu gruparea din Miercurea Ciuc, pentru care voi pune umărul la îndeplinirea obiectivelor”, a precizat Vlad Dumitrescu.
Ajuns de săptămâna trecută în Harghita, la pachet cu un alt fost „băimărean”, centrul Florin Ilicov (20 ani), Vlad Dumitrescu a intrat în programul normal de pregătire sub comanda antrenorului Laszlofy Botond şi îşi va putea face debutul pentru „ciucani” la finalul acestei săptămâni, în meciul de pe teren propriu împotriva celor de la CSU Ştiinţa Bucureşti.