Bogdan Chitic, Marian Dima

La ultimele două reprezentaţii oficiale, în campionatul Ligii A Prahova, în noiembrie, anul trecut, cu CS Măneşti Coada Izvorului, şi în Cupa României, în urmă cu o săptămână, la Mizil, Petrolul a marcat 18 goluri, demonstrând un apetit ofensiv de excepţie, astfel încât meciul de astăzi, cu CS Păuleşti, se anunţă, din start, drept unul cu multe „bătăi de cap” pentru tabela de marcaj. Fără doar şi poate, ecuaţia jocului secund, din acest sezon, dintre formaţia lui Tavi Grigore şi campioana în exerciţiu a Ligii A, este cu totul alta faţă de partida din prima etapă a campionatului, când, după nici două săptămâni de pregătire, pe o vreme caniculară, găzarii ratau victoria în secvenţele de final.
Atunci, Decebal Nae înscria pentru Petrolul primul său gol în tricoul „galben-albastru”, atacantul despărţindu-se în iarnă de ploieşteni şi întorcându-se la Păuleşti, formaţie pentru care va evolua, însă, începând cu etapa următoare. Foarte probabil, rolul jucat de Nae, în tur, va fi preluat de Roland Stănescu, un vârf clasic ce şi-ar putea face, chiar astăzi, debutul pentru găzari.
Liga A Prahova, Clasament:
1. Petrolul Ploieşti (54-7) – 37 puncte
2. CS Blejoi (60-14) – 37 puncte
3. AFC Băneşti-Urleta (49-18) – 29 puncte
4. CS Cornu (33-23) – 29 puncte
5. Avântul Măneciu (27-23) – 27 puncte
6. Petrolul Băicoi (22-16) – 25 puncte
7. CSO Plopeni (31-30) – 25 puncte
8. CS Păuleşti (42-25) – 24 puncte
9. CSO Vălenii de Munte (33-32) – 22 puncte
10. CS Măneşti Coada Izvorului (27-50) – 19 puncte
11. Tricolorul Breaza (19-31) – 16 puncte
12. AFC Brebu (26-37) – 15 puncte
13. CS Ceptura (28-47) – 11 puncte
14. AS Tufeni Băicoi (21-42) – 11 puncte
15. Unirea Urlaţi (13-55) – 7 puncte
16. Unirea Cocorăştii Colţ (20-55) – 4 puncte
Etapa a XVI-a: astăzi, ora 11:00: CS Cornu – Petrolul Băicoi; astăzi, ora 15:00: Unirea Urlaţi – AFC Brebu, Petrolul Ploieşti – CS Păuleşti, Tricolorul Breaza – CS Măneşti Coada Izvorului, AFC Băneşti – CSO Plopeni; mâine, ora 11:00: CS Ceptura – CS Blejoi, Unirea Cocorăştii Colţ – AS Tufeni Băicoi, Avântuil Măneciu – CSO Vălenii de Munte.

Suspendare „reportată” pentru Claudiu Dumitrescu

DumitrescuUna dintre cele mai impotante mişcări la nivelul primului eşalon judeţean este transferul reuşit de AFC Băneşti, care l-a legitimat pe experimentatul Claudiu Dumitrescu. Câmpineanul, fost jucător de Liga I, la Otopeni, sau Chiajna, a obţinut o „dispensă” privitoare la suspendarea sa în scandalul pariurilor de la Gloria Buzău, Federaţia Română de Fotbal fiind de acord să-i „reporteze” pedeapsa până în data de 5 mai, astfel că acesta a fost legitimat la Băneşti şi are drept de joc în primul eşalon judeţean. Alţi jucători prahoveni aflaţi în aceeaşi situaţie, „petroliştii” Nini Popescu şi Gheorghe Ghiţă nu au avut acelaşi „noroc”, primul achitând, deja, 2000 de ron din amenda de 10.000 de ron şi ispăşind suspendarea de două luni, iar al doilea fiind, deocamdată, „blocat” în sensul că nu are drept de joc la nicio echipă!
Conform deciziei Comisiei de Etică a FRF,
Dumitrescu fusese sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 10 luni şi o amendă de 40.000 lei.

Valea Călugărească declară forfait!

Astăzi începe şi Superliga B Prahova, competiţie care a prezentat un interes destul de mare, după înfiinţarea sa, şi un bun nivel valoric, dovadă faptul că Petrolul Băicoi, promovată în 2016 din acest eşalon, este, acum, una dintre echipele remarcate ale primei divizii judeţene.
Din păcate, în retur, Superliga va avea o echipă mai puţin, Sportul Valea Călugărească – penultima clasată în ierarhia la zi, luând decizia de a se retrage! Culmea, după ce vara trecută a promovat în urma refacerii clasamentelor (prin retragerea unor echipe înainte de finalul sezonului) şi „presiuni” puse pe Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova!