Tricolorul LMV Ploieşti – CS Unirea Dej, astăzi, ora 18:00

Petre Apostol

După o pauză de trei săptămâni, iubitorii ploieşteni ai sportului de calitate, în general, şi ai voleiului, în special, au, din nou, ocazia de a urmări un nou spectacol din prima divizie de volei masculin, Tricolorul LMV Ploieşti urmând să întâlnească, în Sala „Olimpia”, pe CS Unirea Dej.
La finalul unei serii de patru meciuri consecutive cu pretendente la titlul naţional, dintre care trei în deplasare, din care a obţinut patru puncte, echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu are parte de un adversar cotat mai slab, pornind ca favorită.
Tricolorul LMV Ploieşti şi CS Unirea Dej sunt două echipe cu obiective diferite, aflate în zone opuse ale clasamentului. Ploieştenii ocupă locul al cincilea în clasament, urmărind să reducă din diferenţa faţă de primele patru echipe, fiind la şase puncte de podium şi la opt puncte de prima poziţie. În schimb, echipa ardeleană se află pe locul al zecelea, luptându-se să se distanţeze de zona ultimelor două poziţii, având un avantaj de patru puncte faţă de Universitatea Cluj, care se situează pe primul loc retrogradabil.
Tricolorul LMV Ploieşti a cedat o singură dată în Sala „Olimpia”, în acest sezon competiţional, în duelul cu Arcada Galaţi, formaţie pe care a învins-o, în deplasare, în etapa precedentă, în tiebreak, după o revenire de la 1:2 la seturi.
De partea cealaltă, echipa antrenată de Victor Lazăr şi Tiberiu Szilagyi a obţinut doar cinci victorii în cele 19 etape disputate până acum, dintre care două în tiebreak. În plus, în meciurile din deplasare, CS Unirea Dej s-a impus doar cu ultimele două clasate, Universitatea Cluj şi VCM LPS Piatra Neamţ, iar în partida directă din tur, din Ardeal, Tricolorul LMV Ploieşti a câştigat cu scorul de 3:1 (25:23, 22:25, 25:17, 25:16).
De remarcat, totuşi, că Unirea Dej a câştigat de trei ori în cele şase partide directe disputate până acum cu Tricolorul LMV, impunându-se în ambele meciuri din faza preliminară a sezonului trecut, în fiecare cu scorul de 3:2. De asemenea, de menţionat că echipa ploieşteană s-a întâlnit cu Unirea Dej în primul tur din playoff în sezonul trecut, câştigând ambele partide de pe teren propriu, scor 3:1, respectiv 3:0, cedând, însă, în deplasare, scor 1:3.
Mai mult decât atât, echipa ardeleană a fost aproape de o mare surpriză în etapa precedentă, pe teren propriu, punând mari probleme liderului actual, Steaua Bucureşti, pierzând, însă, în tiebreak, după o revenire de 1:2 la seturi pentru gruparea din Capitală.
Meciul din această seară dintre Tricolorul LMV Ploieşti şi CS Unirea Dej va fi arbitrat de Florin Dragomir şi Cosmin Tudorache, ambii din Bucureşti, iar observator va fi Constantin Ispas, tot din Capitală, care este, totodată, şi secretarul general al Federaţiei Române de Volei.
În cadrul etapei mai sunt programate următoarele meciuri:
CSA Steaua Bucureşti – Universitatea Cluj, astăzi, ora 17:00
CS Ştiinţa Bacău – VCM LPS Piatra Neamţ, astăzi, ora 17:00
Volei Municipal Zalău – CSM Bucureşti, astăzi, ora 18:00
Explorări Baia Mare – Volei Club Caransebeş, astăzi, ora 18:00
SCM U Craiova – CS Arcada Galaţi, mâine, ora 13:45 (DigiSport 3)

Trei meciuri într-o săptămână

Divizia A1 la volei masculin a ajuns în faţa ultimei săptămâni din prima fază, fiind programate trei etape, începând de astăzi până sâmbăta viitoare. După duelul cu CS Unirea Dej, pentru echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu urmează miercuri, de la ora 15:00, disputa cu Universitatea Cluj, în deplasare, pentru ca, apoi, sâmbăta viitoare, să încheie prima fază a campionatului, în Sala „Olimpia”, în disputa cu CSM Bucureşti.
În momentul de faţă, componenţa celor două grupe valorice din faza a II-a din campionat este deja cunoscută, singurul lucru necunoscut fiind poziţia echipelor, în mare parte formaţiile fiind foarte apropiate ca punctaj, atât în partea superioară, cât şi în cea inferioară.
Echipa ploieşteană are asigurată prezenţa în grupa I valorică, în care s-au mai calificat, în ordinea clasamentului actual, Steaua Bucureşti, Volei Municipal Zalău, SCM U Craiova, Arcada Galaţi (despărţite doar de două puncte), CSM Bucureşti (la trei puncte în urma ploieştenilor).
Tricolorul LMV va încerca să încheie prima parte a campionatului cu maximum de puncte în cele trei meciuri programate şi să aibă astfel şansa să se apropie de primele patru clasate, dacă nu chiar să devanseze pe unele dintre ele. Mai ales că vor conta şi rezultatele din ultimele partide, deoarece în faza a II-a – care constă într-un mini-campionat între cele şase echipe, cu tur şi retur (fiind la fel şi în grupa a II-a valorică, între ultimele şase clasate) – se va începe cu punctele deja acumulate în faza I.
În privinţa celorlalte echipe calificate în faza a II-a – grupa I valorică, programul din finalul primei părţi a campionatului este următorul:
Steaua Bucureşti: Universitatea Cluj (acasă), CSM Bucureşti (deplasare), Volei Club Caransebeş (acasă).
Volei Municipal Zalău: CSM Bucureşti (acasă), Volei Club Caransebeş (deplasare), VCM LPS Piatra Neamţ (deplasare).
SCM U Craiova: Arcada Galaţi (acasă), Ştiinţa Bacău (deplasare), Unirea Dej (acasă).
Arcada Galaţi: SCM U Craiova (deplasare), Unirea Dej (deplasare), Universitatea Cluj (deplasare).
CSM Bucureşti: Volei Municipal Zalău (deplasare), Steaua Bucureşti (acasă), Tricolorul LMV Ploieşti (deplasare).