Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri, că proiectul de lege privind TVA zero la locuințe pentru persoane fizice are susținerea Guvernului și va fi adoptat în această sesiune parlamentară. „Proiectul legii TVA zero, care e în Parlament în acest moment, pentru livrarea de locuințe pentru persoanele fizice are susținerea Guvernului.
Dacă vorbim cu un finanțist, așa cum îi știm cu toții, care stau și doar adună plusuri și minusuri fără să vadă efectele secundare, prima impresie a unui finanțist e că o să avem un minus important la buget. Dacă, în schimb, vorbim de efectele într-un întreg domeniu, ceea ce înseamnă un impuls pe această piață, ceea ce înseamnă să începem să reducem acel deficit de aproximativ 1.000.000 de locuințe noi – e unul dintre puținele lucruri pe care le putem face în acest moment”, a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului, în cadrul unei dezbateri despre piața imobiliară în 2017. El a precizat că Guvernul va da un punct de vedere pozitiv pe acest proiect de lege și va fi notificată și Comisia Europeană.
Premierul a admis că într-o primă fază, până va fi adoptat, proiectul ar putea crea incertitudine, dar și-a exprimat convingerea că el va duce la relaxare fiscală și va impulsiona piața imobiliară.
Premierul a mai spus că efectele anulării TVA pentru vânzarea de locuinţe persoanelor fizice se vor vedea în faza a doua, inclusiv prin încasări mai mari. Premierul a mai spus, însă, că va fi nevoie să trimită o notificare Comisiei Europene. „O să mergem pe ceea ce înseamnă paşii legali, ca să fim cât se poate de direcţi. În momentul în care ni se va cere de către Parlament punctul de vedere al Guvernului, îl vom da pozitiv şi susţinem acest proiect. Vom notifica Comisia Europeană, pentru că există regulamente cu TVA diferită şi sunt anumite reguli pe care trebuie să le respectăm. Nu e un lucru nou. Sunt ţări care au TVA diferit, în diverse domenii, aşa că o să respectăm aceste reguli, pentru că susţinem acest proiect de lege”, a precizat Sorin Grindeanu.
Premierul a mai spus că îşi doreşte impulsionarea domeniului imobiliar. ”Îmi doresc ca acest sector să revină acolo unde era în urmă cu zece ani, când ponderea pe care sectorul imobiliar şi al construcţiilor în economia românească era una importantă”, a menţionat Grindeanu. El a apreciat că, printre măsurile luate de Executiv, se numără continuarea programului ”Prima casă” şi eliminarea impozitului pe transferul proprietăţii cu o valoare mai mică decât 450.000 de lei.