Reprezentanții României pentru Eurovision 2017 sunt Ilinca și Alex Florea, care vor interpreta piesa „Yodel It”. Melodia câștigătoare a fost aleasă duminică, exclusiv sprin votul publicului, în cadrul finalei naţionale, transmise în direct de TVR. În cadrul Finalei Selecției Naționale Eurovision, cei doi soliști au primit 10.377 de voturi, Mihai Trăistariu, al doilea clasat, pentru piesa „I Won’t Surrender”, 5.201 voturi, iar formația Instinct, cu piesa „Petale”, 3.063 de voturi. Ilinca, artista care a câștigat Selecția Națională, alături de Alex Florea, a declarat pentru Agerpres că persoana care a convins-o să intre în competiția Eurovision a fost compozitorul piesei lor, Mihai Alexandru. Cei doi au spus că își doresc să prezinte pe scena de la Kiev „un show exploziv, ceva ce să rămână pe retină”.
„Din păcate, timpul a fost foarte scurt pentru a pregăti ceva. Noi am lucrat la piesă până în ultimul moment”, a spus Alex Florea, referitor la show-ul lor din Selecția Națională. Ilinca a declarat că s-a hotărât să intre în competiție când a auzit piesa în studioul lui Mihai Alexandru. „Mihai Alexandru ne-a făcut să venim la Eurovision”, a spus ea. La rândul său, Mihai Alexandru a mărturisit, într-o conferință de presă ce a avut loc după finala națională Eurovision, că a creat piesa „Yodel It” pentru o trupă care în prezent reprezintă Elveția la Eurovision 2017. „Piesa a fost făcută pentru formația Timebelle din Elveția. După aceea, ei au primit o piesă din Suedia la care au rămas pentru că au tras și managerii (…) și au renunțat la proiectul meu și noi am rămas cu piesa și a trebuit să fac ceva cu ea”, a spus Mihai Alexandru. Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 și 11 mai și finala pe 13 mai. Alături de România, în competiție s-au mai înscris 42 de țări. În 2016, România a fost descalificată (deşi îşi desemnase deja reprezentantul – pe Ovidiu Anton) din pricina datoriilor pe care TVR le avea către EBU (European Broadcasting Union), organizatorul concursului.