Activitatea consilierului local în calitate de membru al Consiliului de Administrație (CA) al unei activități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație nu este retribuită, se arată într-un amendament adoptat de plenul Senatului la reexaminarea propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri. Senatul a admis cererea de reexaminare a legii privind incompatibilitatea aleşilor locali înaintată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit formei adoptate de Senat după reexaminare, funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al CA sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea 31/1990, la societățile de interes județean ori aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de aceeași Lege 31/1990 și la societățile de interes național care își au sediul sau dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. De la această incompatibilitate fac excepție reprezentanții în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la societățile reglementate de Legea societăților 31/1990, membrii în Consiliile de Administrație ale unităților și instituțiilor de învățâmânt de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau alți reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale. Reexaminarea propunerii legislative pentru modificarea Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, inițiată de 120 de parlamentari preponderent PNL va intra în dezbaterea Camerei Deputaților.