Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a fost prezentă la Miami, în Statele Unite ale Americii, în această săptămână, încercând să se califice pe tabloul principal al turneului de categorie Premier Mandatory organizat în Florida, cu premii totale de 6.993.450 de dolari.
În vârstă de 24 de ani, sportiva din Sinaia este clasată pe locul 124 în clasamentul mondial, evoluând în faza calificărilor la Miami. În primul tur preliminar, Ana Bogdan a reuşit să o învingă pe germanca Tatjana Maria, cap de serie numărul 17, situată pe locul 101 WTA, în trei seturi, scor 7-5, 2-6, 6-4.
Apoi, miercuri dimineaţă în România, jucătoarea prahoveană a întâlnit-o, în ultimul tur preliminar, pe Donna Vekic, din Croaţia, aflată pe locul 88 în clasamentul mondial, fiind a şaptea favorită pe tabloul calificărilor. Sportiva croată trecuse, cu greu, în primul tur, de reprezentanta gazdelor Kayla Day, posesoare a unui wild card, scor 4-6, 6-2, 6-4.
La prima confruntare directă din circuitul internaţional dintre Ana Bogdan şi Donna Vekic, sportiva croată a avut câştig de cauză, impunându-se clar, într-o oră şi şapte minute, scor 6-2, 6-4. Donna Vekic – care la Indian Wells s-a oprit în turul al doilea pe tabloul principal, fiind învinsă de Simona Halep – a realizat cinci breakuri, faţă de două ale sportivei prahovene, diferenţa cea mai mare fiind înregistrată la capitolul puncte câştigate pe al doilea serviciu.
Pentru prezenţa în al doilea tur preliminar la Miami, Ana Bogdan va primi 20 de puncte în clasamentul mondial, precum şi 4.076 de dolari.