Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Senatului o scrisoare prin care solicită Parlamentului să aprobe înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a Detaşamentului de contrainformaţii NATO, sub denumirea de ACCI Bucharest Detachment – BuDET. Potrivit documentului, înfiinţarea detaşamentului şi dislocarea acestuia pe teritoriul României „fac parte din efortul Aliat de implementare, în această zonă, a măsurilor de sporire a capacităţii de reacţie la provocările mediului internaţional de securitate”.
Înfiinţarea structurii NATO are la baza deciziile adoptate la Summitul NATO de la Varşovia, din 2016, şi este cuprinsă în cadrul „pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenţei înaintate pe flancul sud-estic al Alianţei Nord-Atlantice”, se arată în documentul citat.
„Detaşamentul de contrainformaţii NATO îşi va desfăşura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est din Bucureşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, republicată şi actualizată”, precizează preşedintele Klaus Iohannis în scrisoarea transmisă preşedintelui Senatului.