Petre Apostol

Gimnastele de la CSM Ploieşti, antrenate de Liliana Băescu şi Simona Puiu, se încăpăţânează să obţină performanţe şi nu doar la noi în ţară, ci pe plan internaţional. Desemnate printre cele mai valoroase sportive ale ţării anul trecut, fiind şi componente ale lotului naţional de junioare, Denisa Stoian (născută în 2003) şi Miruna Ciocîrlan (născută în 2004) au reprezentat România la turneul internaţional de gimnastică ritmică „Aphrodite Cup”, organizat în Grecia, la Palaio Faliro, o zonă din sudul Atenei.
Ajunsă la cea de-a treia ediţie şi organizată de Clubul Gymnastikos Omilos Palaiou Falirou „Armonia”, în parteneriat cu reprezentanţii municipalităţii din Falirou, competiţia a avut la start peste 250 de gimnaste din 21 de ţări. Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a înscris la acest concurs doar pe cele două sportive ploieştene din lotul naţional la nivelul junioarelor.
La prima participare conform normelor noului cod de punctaj internaţional, elevele antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu au avut evoluţii bune, Miruna Ciocîrlan adjudecându-şi medalia de aur la individual compus în cadrul categoriei gimnastelor născute în 2004.
Sportiva ploieşteană a încheiat cu 40.250 puncte, cel mai bun punctaj reuşindu-l la minge, cu 12.500 puncte – 5.500 dificultate şi 7.000 execuţie, reprezentând al 13-lea rezultat de la toate cele trei categorii de junioare (gimnaste născute în 2002, 2003 şi 2004), ea fiind la cea mai mică dintre acestea. La celelalte trei obiecte a fost notată cu 11.150 (măciuci), 9.100 (panglică), 7.500 (cerc).
Iar performanţa obţinută la minge i-a adus calificarea în finala junioarelor, la care s-au luat în considerare performanţele tuturor gimnastelor de la această categorie de vârstă. Singura gimnastă născută în 2004 din finală, Miruna Ciocîrlan, a încheiat pe locul al şaptelea, fiind notată cu 11.250 puncte (4.800 dificultate, 6.450 execuţie).
De asemenea, şi Denisa Stoian a avut o comportare bună la primul concurs internaţional în perspectiva calificării la Jocurile Olimpice de Tineret. Gimnasta ploieşteană a încheiat pe locul 14 la individual compus în cadrul categoriei junioarelor născute în 2003, cu un total de 41.650 puncte, cea mai bună performanţă obţinând-o la panglică, cu 11.750 puncte (5.100 dificultate, 6.650 execuţie), care a reprezentat al 11-lea rezultat dintre toate junioarele din concurs la acest obiect.
La celelalte trei obiecte din competiţie, Denisa Stoian a fost notată astfel: 10.550 puncte – măciuci, 10.100 p – cerc, 9.250 p – minge.
Prin rezultatul înregistrat la panglică, eleva antrenoarelor Simona Puiu şi Liliana Băescu a obţinut calificarea în finala obiectului, la care doar încă o sportivă născută în 2003 a mai reuşit să ajungă.
Iar în finală, Denisa Stoian a încheiat pe locul al patrulea, cu 12.800 puncte (5.900 dificultate şi 6.900 execuţie), la 0.150 puncte de ocupanta poziţiei a treia, reprezentanta gazdelor, Evangelia Ntrikou. Însă, de menţionat că antrenoarele reprezentantei tricolore au depus contestaţie, pe bună dreptate, considerând că execuţia Denisei a fost subapreciată, în condiţiile în care a fost singura finalistă care nu a scăpat obiectul de concurs, eroare care duce la depunctări importante. Iar sportiva din Grecia a fost notată cu 7.550 la execuţie, în ciuda erorii comise şi în situaţia în care exerciţiul său a avut o dificultate mai mică decât sportiva ploieşteană (5.400).
Contestaţia nu a fost, însă, luată în seamă de arbitrul care a supervizat concursul, care, culmea, este chiar din Grecia, Maria Pachta.
În cele din urmă, a fost o competiţie bună pentru sportivele de la CSM Ploieşti din lotul naţional, care au început cu bine noul sezon, într-un nou sistem de punctaj la nivel internaţional. Gimnastele clubului ploieştean vor putea fi urmărite chiar în Bucureşti, la finalul acestei săptămâni, primind invitaţie de participare la cea de-a 16-a ediţie a Cupei „Irina Deleanu”, turneu internaţional organizat de Federaţia Română de profil (preşedinte Irina Deleanu), la Sala Polivalentă din Capitală (perioada 31 martie – 2 aprilie).