AFC Băneşti-Urleta – CS Blejoi 3-1 (1-1)

Marcel Marin, Bogdan Chitic
Stadion: „Comunal”, Băneşti. Spectatori: 400.
Au marcat: Marius Vişan (14, 81), Claudiu Dumitrescu (51) / Cristian Vasile (21).
AFC Băneşti-Urleta: Iscru – Soreanu, Al. Neagu (22 G. Radu), Oct. Gânju (cpt.), A. Roşu (35 Al. Petrescu) – Al. Popa – H. Nicolae (46 R. Alexe), B. Ilioiu, Cl. Dumitrescu, Stăncescu (82 I. Crăciun) – M. Vişan. Antrenori: Marius Vişan şi Gheorghe Şerban.
CS Blejoi: A. Gheorghe – Cl. Stoica (84 Fl. Badea), V. Iordache, I. Filip, Şt. Stanca –
I. Dumitru (cpt. 67 M. Anghel), I. Enciu (77 Rudaru), Ruptureanu, Cr. Vasile, V. Badea – C. Lambru. Antrenori: Răzvan Vlad şi Emil Coşieru.
Cartonaşe galbene: Ad. Stăncescu (26), Cl. Dumitrescu (53), Al. Popa (74),
G. Radu (78) / C. Stoica (70).
Au arbitrat: Mihai Safta (Iordăcheanu) – Claudiu Dumitru (Ploieşti) şi Bogdan Mociorniţă (Băicoi). Observator: Ion Andreoiu (Ploieşti).
Jucătorul meciului: Marius Vişan (AFC Băneşti).

Derbiul etapei a XX-a a Ligii A Prahova s-a disputat, sâmbătă după-amiază, la Băneşti, în prezenţa unei asistenţe record şi a multor persoane din peisajul fotbalului prahovean.
După o perioadă de tatonare, în minutul 13, la angajarea noului venit de la Astra, H. Nicolae, „goleadorul” M. Vişan a fost blocat de A. Gheorghe. Câteva zeci de secunde mai târziu, acelaşi Vişan, din pasa lui Ilioiu, l-a driblat în scurt pe Filip şi, din colţul careului, a trimis la bara a doua, la firul ierbii, fără speranţe pentru portarul advers. Egalarea s-a produs rapid, la jumătatea primei reprize, când golgheterul Lambru – fără nicio reuşită în ultimele patru etape – a întors mingea la C. Vasile, din apropierea liniei de fund, iar acesta l-a învins de la 12 metri pe Iscru: 1-1! Blejoienii au continuat să atace şi, în minutul 29, Ruptureanu a tras de la 20 de metri, Iscru a respins în lateral dreapta, iar acelaşi C. Vasile, cu toată poarta în faţă, a şutat uluitor pe lângă stâlpul stâng. Până la pauză, gazdele au răspuns prin Petrescu (43), al cărui şut din lovitură liberă a fost respins de A. Gheorghe.
În partea a doua a meciului, după ce Dumitrescu (49) a fost blocat de acelaşi A. Gheorghe, în minutul 51 gazdele au preluat din nou conducerea, când acelaşi stângaci Petrescu a executat un corner de pe dreapta, G. Radu a prelungit pentru C. Dumitrescu şi acesta, de la 3 metri, a înscris cu toată poarta goală în faţă, la o fază care a stârnit suspiciuni de ofsaid, portarul fiind avansat. În minutul 72, Cl. Dumitrescu l-a angajat în adâncime pe Vişan, acesta înscriind, dar asistentul B. Mociorniţă a anulat golul pe motiv de ofsaid. Într-un recul evident de formă, oaspeţii au căzut şi, în cele din urmă, băneştenii au marcat şi golul de 3-1, în minutul 83, când Vişan, de la limita ofsaidului, din lansarea lui Ilioiu, a stabilit rezultatul final.
Până la final, noul intrat Crăciun (85, 87) a ratat majorarea scorului, iar în prelungiri, la cealaltă poartă, C. Vasile, din lovitură liberă directă, a trimis periculos, dar Iscru a respins cu mare greutate de la vinclu.