Russell Westbrook, jucătorul-vedetă al echipei Oklahoma City Thunder, a doborât duminică unul dintre cele mai vechi recorduri din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), cel al „triplelor duble” în cursul unui sezon, aflat în posesia legendarului Oscar Robertson din anul 1962, potrivit Agerpres.
Westbrook a semnat a 42-a „triplă dublă” (trei categorii statistice de peste zece unități) a sezonului în cursul victoriei echipei sale la Denver Nuggets, 106-105, cu 50 de puncte, 16 recuperări și 10 pase decisive.Westbrook, în vârstă de 28 ani, a furnizat a 10-a pasă decisivă, sinonimă cu recordul, cu patru minute și 20 de secunde înainte de finalul timpului regulamentar.
El l-a văzut demarcat pe coechipierul său Semaj Christon, care a înscris un coș de trei puncte. Performanța sa a fost salutată de coechipieri și suporterii echipei Denver Nuggets, care s-au ridicat imediat în picioare pentru a-i aduce un omagiu. Robertson, unul din jucătorii cei mai prolifici din istoria NBA, a încheiat sezonul 1961-1962 sub culorile clubului Cincinnati Royals cu 41 de „triple duble”. Westbrook a realizat un sezon excepțional: în afara acestui record, coordonatorul lui OKC va deveni al doilea jucător din istorie, după Robertson, care încheie un sezon regulat cu o „triplă dublă” în medie.
El va primi trofeul pentru cel mai bun marcator pentru al doilea sezon, după 2014-15, și este în poziția de mare favorit pentru titlul de cel mai bun jucător (MVP) ce va fi decernat pe 26 iunie. Oklahoma City Thunder, locul 6 în Conferința Vestului, o va întâlni pe Houston Rockets (locul 3), în primul tur al fazei playoff, începând de sâmbăta viitoare.