Avocaţii lui Liviu Dragnea au cerut sesizarea Curţii Europene de Justiţie după ce instanţa supremă le-a respins solicitarea efectuării unei expertize informatice pe sistemul ECRIS de pe care a fost redactată motivarea în dosarul „Referendumul”, considerând că li se refuză accesul la probe. Iniţial, apărătorii liderului PSD au cerut, în cadrul termenului de ieri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înscrisuri şi o expertiză informatică asupra sistemului ECRIS, aplicaţie folosită la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru managementul electronic al dosarelor, având suspiciuni că motivarea nu a fost redactată în termen de 30 de zile. De asemenea, avocaţii au cerut şi copii după cererile de pensionare ale judecătoarelor Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea. Solicitarea avocaţilor lui Liviu Dragnea a fost respinsă de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
După decizia judecătorilor, avocaţii liderului PSD au cerut sesizarea Curţii Europene de Justiţie, considerând că li se refuză accesul la probe. Instanţa supremă a respins şi cea de-a doua cerere. De menţionat, preşedintele PSD, Liviu Dragnea declarase, ieri, la sosirea la instanţa supremă, care a analizat contestaţia sa în dosarul „Referendumul”, că speră ca judecătorii să îi dea dreptate cu ceea ce a cerut în contestaţie.
Instanţa supremă a decis, pe 8 martie, declinarea contestaţiei la executare, formulată de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului, la Completul de 5 judecători al aceleiaşi instanţe. De altfel, un complet de 5 judecători al instanţei supreme a dat decizia definitivă în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a declarat, la termenul trecut, că nu a făcut contestaţia pentru că ar vrea „albirea cazierului” ci pentru că „are dreptul să ştie de ce a fost condamnat”. Liviu Dragnea a contestat, printr-o cale extraordinară de atac, decizia definitivă de condamnare. Preşedintele PSD a fost condamnat definitiv pe 22 aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare. Instanţa supremă a motivat decizia prin care acesta a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare în dosarul privind fraude la referendum, judecătorii susţinând că liderul PSD a ales să îşi folosească „abuziv autoritatea şi influenţa” în partid „pentru a denatura rezultatul scrutinului”.