Finanțele anunță continuarea Programului “Fidelis”

Ministerul Finanțelor vrea să continue, și în acest an Programul “Fidelis” prin care sunt emise titluri de stat dedicate populației, după ce anul trecut peste 20.000 de români au subscris la emisiunea “Centenar”, asigurând 1% din finanțarea necesară statului, conform site-ului Profit.ro. Potrivit unui document oficial, ministerul a început deja discuțiile cu instituțiile financiare care vor fi implicate în punerea pe piață a titlurilor din acest an. Amintim că ministerul a inițiat emiterea titlurilor de stat destinate populației încă din anul 1999, emisiunile fiind lansate până în 2005, iar cetățenii au putut cumpăra, prin sediile trezoreriilor locale ale statului, titluri de stat în formă materializată, cu valori cuprinse între 100 și 10.000 de lei.

Curtea de Apel București anulează amenda primită de Auchan România!

Curtea de Apel București (CAB) a hotărât să anuleze amenda de 23,9 milioane de lei aplicată Auchan România de către Consiliul Concurenței în urmă cu doi ani, după ce a constatat că dreptul instituției de sancționare a retailerului cu afaceri de peste un miliard de euro a fost prescris, potrivit site-ului Infolegal.
Amenda fusese aplicată în urma unei investigații având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor cu mult înainte, în perioada 2005-2009, iar în luna ianuarie a anului 2015, Consiliul Concurenței a anunțat că a sancționat cu amenzi în valoare totală de 154 milioane lei (circa 35 milioane euro) retailerii Metro, Real, Selgros și Mega Image și 21 de furnizori ai acestora, în cadrul investigației având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor în perioada 2005-2009.

Salarii majorate, dar și creștere economică

România trebuie să majoreze salariile, fiindcă nu poate rămâne cu o forță de muncă descurajată, în contextul în care țara se găsește pe penultimul loc în Europa, cu 5,4 euro plătiţi pentru ora de muncă, însă există riscul ca guvernul să ajungă în situaţia de a da cu o mână și a lua cu două, a avertizat, într-o emisiune televizată, consultantul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu. El a mai precizat că Executivul trebuie “să apese mai multe pedale, nu doar pe cea a salariilor, ci și pe aceea a vitezei creșterii economice, care să se mențină sustenabilă”.