Marian Dima

Comisia Judeţeană de Arbitri Prahova – „Dr. Emil Vlaiculescu” a organizat examen pentru promovarea de noi arbitri în lotul Ligii A, nu mai puţin de 16 cavaleri ai fluierului fiind înscrişi la teste, care au constat în susţinerea unor probe fizice şi a unui examen scris (condiţionat de obţinerea baremului impus la probele de 50 m. viteză, 200 de metri şi testul Cooper).
Din „prima”, Alexandru Ioniţă, Dumitru Zahiu şi Ioan Petcu au „căzut” testarea fizică, iar „sita” a mai „cernut” alţi şapte arbitri la testarea teoretică (Cătălin Avram, Florin Constantin, Gabriel Gruia, Vlad Mocirlă, Valentin Naftan, Bogdan Popişteanu, Mihai Ţene) , astfel că doar şase „fluieraşi” au trăit bucuria de a promova în primul eşalon judeţean: Nicolae Niţu (8,55 – cea mai mare medie dintre cei care au susţinut examenele), Paul Manu, Andrei Oprea (foto), Marius Bărbuceanu, Valentin Dediu şi Eduard Zamfir.
Cei şase aşteaptă acum „botezul focului”, rundele viitoare, când vor veni primele delegări la acest nou nivel pentru ei, cu speranţa că nu se vor opri la fotbalul judeţean, după aproximativ doi ani aceştia având dreptul să susţină trecerea în lotul Ligii a III-a.