Deşi a câştigat titlul naţional de junioare la popice individual clasic, jucătoarea ploieşteană Ana Costache, de la Conpet Petrolul, nu a fost inclusă în lotul României la Cupa Mondială, care a început, de ieri, în Germania. Surprinzător (sau nu), selecţionerul Istvan Orosz, de la Electromureş Târgu Mureş, a convocat doar sportive de la clubul ardelean, considerând că rezultatele din întreg sezonul ale jucătoarei ploieştene nu au fost suficient de bune. Asta fără să ia în calcul faptul că eleva antrenoarei Mihaela Lixandru se afla în vârf de formă, campionatul individual desfăşurându-se la finalul lunii martie.