Juventus a câştigat la scor de neprezentare (3-0) partida de pe teren propriu în faţa celor de la Crotone, în etapa a XXXVII-a, penultima din Serie A, câştigând astfel al 33-lea titlu de campioană din istoria clubului. „Bătrâna Doamnă a devenit prima echipă din Italia care câştigă campionatul de 6 ori la rând. Golurile au fost marcate de Mandzukici ’12, Dybala ’39 şi Alex Sandro ’83. Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Juventus se află la 4 puncte distanţă faţă de Roma (88 de puncte) şi e la cinci lungimi de Napoli, ocupanta locului 3.
Este al doilea trofeu câştigat în această săptămână de bianconeri, după ce şi-au adjudecat şi Cupa Italiei, în urma victoriei cu 2-0 în faţa lui Lazio. Cu Massimiliano Allegri pe banca tehnică, Juventus a reuşit eventul în ultimii trei ani. De asemenea, Juventus Torino are ocazia de a obţine al treilea trofeu în acest sezon, urmând să se dueleze cu Real Madrid în finala Champions League, care se va disputa la Cardiff, pe 3 iunie.

Rezultate întregistrate duminică în Serie A:
Juventus – Crotone 3-0
Au marcat: Mandzukici ’12, Dybala ’39, Alex Sandro ’83
Empoli – Atalanta Bergamo 0-1
A marcat: Gomez ’13
AC Milan – Bologna 3-0
Au marcat: Deulofeu ’69, Honda ’73, Gianluca Lapadula ’90+1
Sassuolo – Cagliari 6-2
Au marcat: Magnanelli ‘7, Berardi ’12, Politano ’13, Stefano Sensi ’34, Iemmello ’56 (penalti), Matri ’90 / Sau ’25, Ioniţă ’60
Udinese – Sampdoria Genova 1-1
Au marcat: Thereau ‘5 / Muriel ’64 (penalti)
Au fost eliminaţi Rodrigo De Paul ’47 şi Danilo ’65 de la gazde, respectiv Luis Muriel ’65 de la oaspeţi.
Genoa – FC Torino 2-1
Au marcat: Rigoni ’32, Giovanni Simeone ’54 / Ljajic ’89.
Lazio Roma – Internazionale Milano1-3
Au marcat: Keita ’18 (P)/Andreolli ’31 , Hoedt ’37 (OG), Eder ’74
Meciul Pescara – US Palermo era programat ieri seară.
Clasament: 1. Juventus 88; 2. AS Roma 84; 3. Napoli 83; 4. Lazio 70 (- un joc); 5. Atalanta 69; 6. AC Milan 63 etc.