Mai multe persoane, printre care Elena Udrea, Ioana Băsescu și Dan Andronic, au fost trimise în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009, potrivit Agerpres.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) și spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.
Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului președinte Traian Băsescu, va fi judecată pentru instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
În dosar, au mai fost deferiți justiției Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, acuzat de luare de mită, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.
Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. „Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare. Remiterea foloaselor infracționale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță”, mai spune DNA. Concret, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, l-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară și să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăți comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plății unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare. Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorități locale finanțate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile și telegondole, în cadrul programului „Schi în România”.
Procurorii au pus sechestru pe bunurile aflate în proprietatea Elenei Udrea, până la concurența sumei de 1.609.893 lei, pe bunurile aflate în proprietatea Ioanei Băsescu, până la concurența sumei de 119.000 lei și pe bunurile aflate în proprietatea lui Giovanni-Mario Francesco, până la concurența sumei de 100.000 lei, în vederea confiscării speciale raportat la infracțiunea de spălarea banilor și până la concurența sumei de 735.098 lei, raportat la evaziune fiscală, în vederea reparării pagubei. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și
Justiție. DNA precizează că, față de Giovanni-Mario Francesco, cercetat pentru infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani (două fapte), s-a dispus disjungerea și continuarea cercetărilor într-un dosar separat.