Violeta Stoica

Zecile de hectare de spații verzi din Parcul Municipal Ploiești Vest ar urma să fie eliberate de buruieni în următoarele două săptămâni, a promis, ieri, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, după ce a făcut calculul că ambele motocoase de care dispun angajații junglei de lângă Gara de Vest ar putea să taie iarba de pe 30 de hectare în circa 15 zile.
Problemele din parcul care ar fi trebuit să fie cea mai mare zonă de spațiu verde din municipiul Ploiești sunt însă greu de rezolvat, nu numai din punctul de vedere al bălăriilor și al mărăcinilor, ci și din cauza faptului că expertiza care a fost comandată de municipalitate nu a fost finalizată, pentru că nu a fost completată cu clarificările solicitate de primărie.

În urmă cu trei săptămâni, un fotoreportaj realizat de ziarul Prahova evidenţia cât de jalnic arată ceea ce ar fi trebuit să fie cel mai mare parc din municipiul Ploiești, dar a ajuns o adevărată junglă în care este greu să pătrunzi fără să te alegi cu ciulini pe îmbrăcăminte. Tot atunci, informam că primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a solicitat expertului care a câștigat contractul cu municipalitatea clarificări importante care nu fuseseră incluse în raportul inițial de expertiză.
Ei bine, după trei săptămâni de la acea declarație, expertiza tehnică nu este gata, iar primarul Dobre nu știe să spună când va fi finalizată. “Când va fi gata? Nu știu, va fi gata când ne va trimite răspunsul expertul. Trebuie să țineți cont de un lucru: expertul nu este plătit încă și dacă nu respectă termenele vom aplica penalități”, a răspuns ieri edilul Ploieștiului în cadrul unei întâlniri cu presa.
3-aDin precizările primarului Dobre reiese că acele clarificări solicitate de Primăria Ploiești la raportul de expertiză ar cam fi de prin zonele esențiale, adică exact acolo unde s-au semnalat cele mai mari probleme: “Au fost o serie de elemente care nu au fost precizate în expertiză, conform cu caietul de sarcini și de aceea s-au solicitat acele clarificări și așteptăm răspunsul final al expertului. Am solicitat clarificări referitoare la modul în care a fost lacul taluzat, situația terenurilor de sport și în special a zonelor de protecție cu cauciuc, montarea dalelor de beton pe anumite porțiuni ale aleilor, verificarea studiului pedologic, mai ales că au apărut o serie de modificări după realizarea investiției respective – s-a săpat, s-au mutat anumite soluri, dintr-o parte în alta, adică după ce s-au făcut decopertările și s-au redepozitat straturile respective de pământ, practic expertiza pedologică inițială nu mai coincide cu cea care există în momentul actual. Cu privire la lac, trebuie văzut dacă soluția pusă în practică – cu mal de pietriș băgat într-o inserție de cauciuc – a fost soluția optimă, pentru că pe anumite porțiuni a rămas acum doar cauciucul. Fântâna care în mod normal ar trebui să alimenteze acest lac pentru a evita evaporarea și așa mai departe, trebuie văzut dacă este făcută în condiții optime. Acolo există niște furtune care atârnă și o țeavă care iese din lac… toate lucrurile acestea trebuie verificate“.

În 15 zile, bălăriile ar trebui să dispară

3-b“Angajații de la parc sunt în procedură de a tunde iarba. În prezent s-au cosit aproximativ cinci hectare din cele 30 de hectare de spații verzi”, spune primarul Ploieștiului, Adrian Dobre. Cu cele două motocoase care sunt depozitate în sera nefuncțională, dacă fiecare ar acoperi circa 1,5 hectare pe zi, potrivit calculelor făcute de primar, înseamnă că în 15 zile iarba va fi cosită. De ce nu s-a acționat până acum pentru a tăia iarba, dacă motocoasele existau? Nu se știe, însă un lucru este sigur: serviciul special creat pentru administrarea parcului de la Vest nu mai are șef, pentru că persoana care a ocupat această funcție are probleme de sănătate și a trebuit organizat concurs pentru acest post.
În afara nefinalizării expertizei, edilul spune şi că angajații sunt necalificați, iar parcul “are nevoie de horticultor, pentru că avem zeci și sute de specii de plante (n.n. – momentan, natură moartă!), trebuie să avem acolo un horticultor, un specialist care să cunoască modul în care trebuie să se intervină”.
Pentru că se pune și problema responsabilității după finalizarea raportului de expertiză, primarul Dobre a precizat că “dacă la lac, de exemplu, expertiza spune că proiectantul a greșit, ne vom îndrepta împotriva proiectantului, dacă expertiza vine și spune că a fost o soluție bună, dar constructorul nu știu ce nu a făcut, ne vom îndrepta împotriva constructorului”.