A.M.

Absolvenții de clasa a opta care nu sunt din Prahova, dar doresc să participe la repartizarea computerizată în liceele din județul nostru, se vor putea înscrie la Centrul special organizat în acest scop la sediul Inspectoratului Școlar Județean Prahova, din Strada Democrației nr. 35 Ploiești. Centrul va funcționa în perioada 3-6 iulie, între orele 9.00-14.00, după cum au anunțat reprezentanții Comisiei Județene de Admitere. Candidații trebuie să se prezinte cu fișa originală de opțiuni și cartea de identitate. Înscrierea se va face prin completarea fișelor, conform modelului stabilit de Comisia Națională de Admitere și transmis comisiilor de admitere județene. În aceeași perioadă, în toate unitățile de învățământ gimnaziale, absolvenții clasei a opta și părinții acestora, asistați de diriginți, vor completa opțiunile pentru licee, domenii și specializări în fișele de înscriere. Toate opțiunile, inclusiv cele ale candidaților din alte județe, vor fi introduse în baza de date computerizată. În perioada 4-7 iulie, părinții și candidații vor verifica fișele editate de calculator, vor fi corectate eventualele greșeli și vor fi listate fișele corectate. Pe 12 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a opta care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017-2018. Cea de-a doua repartizare computerizată va avea loc pe 8 septembrie.