Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, luni, două întâlniri cu ambasadorii din Arabia Saudită şi Qatar, Abdulaziz Mohammed Al-Aifan, respectiv Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi, în contextul în care cele două ţări au rupt relaţiile diplomatice, ministrul transmiţându-le celor doi diplomaţi că România sprijină orice iniţiativă de soluţionare pe cale paşnică a diferendului dintre cele două state arabe, potrivit news.ro.
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, le-a transmis celor doi diplomaţi preocuparea României faţă de evoluţiile recente din regiunea Golfului.
„Şeful diplomaţiei române a reliefat importanţa prezervării unităţii Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), ca factor de stabilitate în zonă şi a făcut apel la soluţionarea oricărui litigiu în interiorul CCG, pentru evitarea instaurării instabilităţii la nivel regional. Totodată, ministrul Teodor Meleşcanu
a subliniat că România sprijină orice iniţiativă destinată soluţionării divergenţelor actuale prin negocieri directe”, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Cei doi diplomaţi i-au transmis ministrului de Externe că este de dorit ca diferendul să fie soluţionat pe cale paşnică, iar unitatea Consiliului de Cooperare al Golfului să fie restabilită.
„Ministrul Melescanu a subliniat că România sprijină orice iniţiativă acceptată de către părţi, destinată rezolvării crizei prin negocieri directe”, mai menţionează sursa citată.
Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Bahrainul şi Egiptul şi-au întrerupt relaţiile cu Qatarul lunea trecută, acuzând Doha că susţine financiar terorismul în Orientul Mijlociu şi în alte părţi – o acuzaţie pe care Doha o respinge.
Arabia Saudită, Bahrainul şi EAU şi-au întrerupt legăturile aeriene, maritime şi terestre cu Doha şi le-au cerut cetăţenilor din Qatar să le părăsească teritoriul în termen de 14 zile.
Qatarul a anunţat duminică faptul că toţi cei 11.000 de cetăţeni ai celor trei ţări pot rămâne pe teritoriul său. „Qatarul nu a adoptat vreo măsură cu privire la locuitori de pe teritoriul său care sunt cetăţeni ai ţărilor surori şi prietene ce şi-au întrerupt legăturile diplomatice sau şi-au scăzut nivelul reprezentării diplomatice în Qatar, în urma campaniilor părtinitoare şi ostile împotriva Qatarului”, a anunţat Guvernul într-un comunicat.
„Cetăţenii acestor state au libertatea absolută să stea pe teritoriul Qatarului, în conformitate cu legislaţia şi reglementările din ţară, în cadrul tratatelor cu privire la muncă încheiate cu ei şi cu acordul ţărilor lor şi pe baza vizelor de intrare care le-au fost acordate”, a adăugat Guvernul.