Petre Apostol

7-bIeri, la sediul Confederaţiei Europene de Volei (CEV), din Luxemburg, au avut loc tragerile la sorţi pentru stabilirea meciurilor din cadrul celor trei competiţii continentale în sezonul următor. Printre echipele care vor fi prezente la nivel european în sezonul viitor se numără şi Tricolorul LMV Ploieşti, care va participa, pentru a doua oară consecutiv, în CEV Challenge Cup, a treia competiţie ca valoare de pe Bătrânul Continent.
Chiar dacă echipa ploieşteană nu obţinuse calificarea în mod direct în cupele europene, după clasarea pe locul al cincilea în Divizia A1, oficialii clubului au înaintat o cerere pentru primirea unui wild card, către CEV. Iar reprezentanţii forului continental au acceptat cererea echipei ploieştene, conform anunţului realizat marţi seară cu formaţiile care vor evolua în sezonul viitor al cupelor europene.
Astfel, România va avea cinci reprezentante în competiţiile europene, însă niciuna nu va evolua în CEV Champions League, după ce echipa campioană, Volei Municipal Zalău, a decis să participe tot în CEV Challenge Cup, unde va mai fi prezentă, alături de Tricolorul LMV, şi CSA Steaua Bucureşti. Celelalte două reprezentante ale ţării noastre la nivel continental sunt vicecampioana SCM U Craiova şi CS Arcada Galaţi, medaliată cu bronz şi câştigătoare a Cupei României, care vor participa în CEV Cup, a doua competiţie valorică.
În urma tragerii la sorţi, Tricolorul LMV Ploieşti va evolua în runda de calificare pentru faza principală a CEV Challenge Cup, urmând să întâlnească pe Lausanne UC, a patra clasată din campionatul Elveţiei. De şase ori campioană a Ţării Cantoanelor (ultima dată în 2008), Lausanne UC s-a înfiinţat în 1975, în sezonul trecut evoluând tot în CEV Challenge Cup, oprindu-se în aceeaşi fază ca şi Tricolorul LMV.
Turul este programat în perioada 21-23 noiembrie, iar returul – între 28 şi 30 noiembrie, ploieştenii jucând pe teren propriu meciul decisiv.
Învingătoarea va avansa în 16-imile de finală, unde se va confrunta cu Stroitel Minsk, din Belarus, faza fiind programată între 5 şi 7 decembrie (tur), respectiv 19 şi 21 decembrie (retur).
În sezonul trecut, Tricolorul LMV Ploieşti a debutat pe plan internaţional, la nivel de seniori (echipa de veterani a clubului este, deja, o obişnuită a turneelor internaţionale). Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu a pierdut, însă, dramatic, în 16-imile de finală ale CEV Challenge Cup, în confruntarea cu AJ Fonte do Bastardo Azores, campioana Portugaliei, scor 1:3 în deplasare şi 3:1 pe teren propriu, 12:15 în setul de aur.
Astfel, Tricolorul LMV a încheiat pe locul 17 în clasamentul final, competiţie adjudecată de ruşii de la Fakel Novy Urengoy.