Petre Apostol

Înainte de a începe pregătirea pe iarbă, în vederea celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan a participat, săptămâna trecută, la o competiție din circuitul ITF (Federația Internațională de Tenis) – Ladies Open Hódmezövásárhely.
Turneul a fost dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, desfășurându-se pe zgură roșie, iar sportiva din Sinaia a fost cap de serie numărul 1, ocupând locul 111 în clasamentul mondial WTA. Dar, jucătoarea de 24 de ani, care a reușit calificarea în premieră pe tabloul principal de la Roland Garros, anul acesta, a cedat chiar în primul tur al competiției din Ungaria.
Ana Bogdan a pierdut cu o altă sportivă din România, anume Irina Maria Bara, în vârstă de 22 de ani și aflată pe locul 208 în clasamentul mondial săptămâna trecută. La prima confruntare oficială dintre cele două jucătoare, Bara a avut câștig de cauză, cu scorul de 6-4, 6-3. Pentru prezența în primul tur, sportiva prahoveană va primi doar un punct în clasamentul mondial.
Turneul din Ungaria a fost câștigat de o jucătoare din România, Mihaela Buzărnescu (locul 374 WTA), învingătoare în finală în duelul cu Danka Kovinic, din Muntenegru (locul 128 WTA, cap de serie nr. 2), scor 6-2, 6-1.
În această săptămână, Ana Bogdan urmează să debuteze în așa numitul „sezon” de iarbă, care durează aproape o lună și jumătate, perioadă în care este inclus și cel mai vechi turneu de Mare Șlem – Wimbledon, din Marea Britanie. Iar această ediție a turneului desfășurat la arenele de la All England Lawn Tennis and Croquet Club va fi unul special în cariera jucătoarei prahovene, deoarece este prima competiție de acest fel la care a fost direct acceptată pe tabloul principal, fără să mai fie nevoită, astfel, să evolueze în calificări.
Prin urmare, Ana Bogdan va fi prezentă pe tabloul principal la al patrulea turneu de Mare Șlem în mod consecutiv, seria sa începând de la US Open 2016, competiție la care a ajuns chiar în turul secund.
Săptămâna aceasta, jucătoarea prahoveană este înscrisă pentru a participa la Aegon Ilkley Trophy, în Marea Britanie, turneu tot din circuitul ITF, dotat cu premii de 100.000 de dolari, ajuns la a treia ediție, care o are ca principală favorită pe Oceane Dodin, din Franța (locul 46 WTA).