Preşedintele României, Klaus Iohannis, efectuează în perioada 19-20 iunie o vizită la Berlin, unde are întrevederi cu cancelarul Angela Merkel şi preşedintele german Frank Steinmeier.
Ieri, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu cancelarul Angela Merkel şi a susţinut o conferinţă de presă comună cu liderul german în care cei doi lideri au abordat teme generale legate de viitorul Uniunii Europene, relaţia României cu Germania, NATO şi securitatea la Marea Neagră. În cadrul declaraţiei de presă, Iohannis a menţionat că a atins tema spaţiului Schengen şi a fost încurajat de cancelarul german să discute şi cu alţi lideri europeni această problemă. Legat de problemele politice generate de criza din PSD, Angela Merkel a spus scurt că sunt probleme interne ale României şi că îşi doreşte întărirea democraţiei şi a statului de drept.
„Am avut o scurtă discuție pe această temă și cred că am reușit să transmit mesajul că avem o criză în interiorul coaliției de guvernare, dar că România este o țară stabilă, solidă, cu o economie funcțională și că am solicitat celor implicați în divergențe să găsească soluții urgente, ceea ce fără îndoială se va și întâmpla”, a declarat președintele Iohannis în conferința de presă comună, potrivit trimisului special al Agerpres.
Întrebat de jurnaliștii germani dacă această criză de la București va afecta politica externă a României, șeful statului a arătat că nu are absolut niciun efect.
„Avem o criză politică internă, pe care am definit-o ca fiind interpartinică. Politica europeană și externă a României nu sunt influențate sub nicio formă de această criză”, a asigurat președintele.