Marcel Marin, Marian Dima

Gala de MMA – Colloseum Tournement, găzduită sâmbătă seara pe arena „Ilie Oană” a lăsat urme, la propriu, gazonul stadionului fiind grav deteriorat, în unele porţiuni!
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti – administratorul arenei, a acceptat organizarea evenimentului, printr-un contract semnat undeva la începutul anului, fără minime garanţii privind protejarea suprafeţei de joc, pe care, chiar sâmbătă, trebuie să se joace meciul Petrolului contând pentru promovarea în Liga a III-a! OANA B 44
După ce s-a intrat cu camioanele pe gazon, iarba a fost „sufocată”, pur şi simplu, dârele lăsate de roţi şi de accesoriile montate fiind greu de reparat într-un timp atât de scurt!
Culmea, ieri, la stadion au venit şi reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal pentru a omologa arena în perspectiva meciurilor de Liga I pe care Juventus trebuie să le joace aici în Liga I! Stadionul a fost omologat pentru primul eşalon, cu o „revizuire” pe 15 iulie, timp până la care trebuie rezolvate problemele legate de turnicheţi, camere video de supraghere, afişaj, etc.
De amintit şi că, pe lângă Petrolul, Juventus Bucureşti şi FC Voluntari, care, deja au contracte valabile pentru a folosi arena ploieşteană sezonul viitor, Viitorul Constanţa şi-a manifestat intenţia de a juca aici meciurile din cupele europene, unde campioana României are „asigurate” două tururi, ca prezenţă!