Lucrătorii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca vor folosi câini antrenați pentru depistarea drogurilor și a explozibililor la festivalurile Untold și Electric Castle, la care sunt așteptați sute de mii de participanți, potrivit Agerpres.
„Vom lua măsuri în vederea desfășurării în condiții depline de siguranță a celor două festivaluri, Electric Castle și Untold, prin pregătirea personalului, animalelor de serviciu, a mijloacelor necesare. S-au făcut, deja, recunoașteri la fața locului, împreună cu organizatorii, pentru asigurarea dispozitivelor necesare în vederea desfășurării în condiții de siguranță a celor două manifestări. Vom avea la cele două festivaluri șase câini din dotarea celor două unități de jandarmi din Cluj-Napoca, special antrenați pentru depistarea drogurilor și explozibililor, la care se vor adăuga alți câini din dotarea IPJ, dar și câini aduși de la Centrul Chinologic al MAI de la Sibiu”, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Sebastian Clițan.
El a mai spus că la Untold ordinea va fi asigurată de peste 100 de jandarmi zilnic, iar la Electric Castle – de 60 de jandarmi zilnic.
Festivalul Electric Castle se va desfășura în perioada 12-16 iulie la Castelul Banffy din comuna Bonțida, iar Festivalul Untold va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 3-6 august.
La Untold sunt așteptați peste 60.000 de participanți zilnic, iar la Electric Castle, peste 25.000 de persoane zilnic.