Procurorii spanioli au acceptat comutarea condamnării internaţionalului argentinian Lionel Messi la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală într-o amendă de 252.000 de euro, informează presa spaniolă, potrivit News.ro. Conform legislaţiei spaniole, Messi oricum nu ar fi ajuns la închisoare, condamnarea fiind mai mică de 24 de luni. În cazul infracţiunilor non-violente, pedeapsa poate fi cu suspendare dacă este mai mică de doi ani. Potrivit „El Mundo Deportivo”, jucătorul va plăti 252.000 de euro, iar tatăl său, de asemenea condamnat pentru fraudă fiscală, va plăti 180.000 de euro. În urmă cu o lună, Messi a fost condamnat în apel la 21 de luni de închisoare pentru fraudă fiscală. Condamnarea a fost confirmată în apel, după ce în iulie 2016, Messi şi tatăl său au primit o pedeapsă de 21 de luni pentru fraudă fiscală. Pedeapsa pentru tatăl lui Messi a fost micşorată de la 21 la 15 luni. Messi, desemnat de cinci ori cel mai bun fotbalist din lume, şi tatăl său, Jorge Horatio Messi, au compărut, la 2 iunie 2016, în faţa unui tribunal din Barcelona, fiind judecaţi pentru evaziune fiscală. Lionel şi Jorge Horatio Messi au fost acuzaţi că au păgubit fiscul spaniol cu suma de 4,1 milioane de euro, între 2007 şi 2009.
Procurorii au susţinut că Messi s-a folosit de firme din Uruguay, Belize, Elveţia şi Marea Britanie pentru a evita plata taxelor către fiscul spaniol, din sumele încasate ca drepturi de imagine. Ancheta a început în 2013, când cei doi au acceptat să achite suma de cinci milioane de euro, ca plată reparatorie către statul spaniol.