Trei reprezentanţi din Ploieşti în lotul tricolor

Petre Apostol

La Vaasa, în Finlanda, s-a desfăşurat, de vineri până duminică, Liga 1 din cadrul Campionatelor Europene de Atletism pe echipe, al doilea eşalon valoric continental. După ce, la ediţia precedentă, disputată în 2015, în Grecia, s-a situat pe locul al nouălea, reprezentativa României a reuşit să avanseze două poziţii la competiţia din acest an.
Ajunsă la ediţia a şasea, Liga 1 a avut la start 12 echipe, în delegaţia României fiind convocaţi şi trei sportivi legitimaţi la cluburi din Ploieşti: Petre Rezmiveş (20 ani, CSM Ploieşti-CS Petrolul Ploieşti, antrenor Augustin Iancu), Cristian Radu (20 ani, CSM Ploieşti-CS Petrolul Ploieşti, antrenori Augustin Iancu, Robert Munteanu), David Năstase (18 ani, CSŞ Ploieşti-CSM Bucureşti, antrenoare Maria Andrei).
Cristian Radu şi David Năstase au făcut parte din ştafeta României la proba de 4×400 m, împreună cu Zeno Moraru şi Robert Parge (amândoi în vârstă de 20 de ani). Ştafeta României a încheiat pe locul al optulea la general, fiind cronometrată cu timpul de 3:10.55 minute.
Prima clasată a fost echipa Belgiei, cu 3:04.87 minute, ştafeta României adunând cinci puncte în clasamentul competiţiei.
În privinţa singurului reprezentant al Ploieştiului la individual, Petre Rezmiveş, acesta a fost foarte aproape de calificarea în finala probei de 100 m. Elevul antrenorului Augustin Iancu, secretarul general al Federaţiei Române de Atletism (care a însoţit delegaţia României în Finlanda), a încheiat al cincilea seria întâi preliminară a probei, cu timpul de 10.84 secunde (la patru zecimi de recordul său personal, stabilit la începutul lunii), ratând calificarea în finală pentru doar trei sutimi de secundă.
Finala la 100 m a fost adjudecată de norvegianul Jonathan Quardcoo, cu 10.35 secunde.
Rezmiveş a încheiat pe locul al nouălea la general, aducând patru puncte în contul României în ierarhia competiţiei.
Atletul de la CSM Petrolul Ploieşti a făcut parte şi din ştafeta 4×100 m care s-a clasat pe locul al patrulea, aducând 9 puncte delegaţiei României.
Echipa României a încheiat, la general, pe locul al şaptelea, cu un total de 246 de puncte, obţinând doar două victorii, prin ştafeta feminină de 4×400 m (Camelia Gal, Andrea Miklos, Adelina Pap-Pastor, Bianca Răzor – 3:31.83 minute) şi prin Claudia Bobocea la 1500 m (4:14.50 minute).
Prin urmare, România va participa şi la ediţia următoare tot în eşalonul secund, doar primele trei echipe clasate promovând în SuperLigă, clasamentul general după cele 40 de probe disputate fiind următorul: 1. Suedia (320.50 puncte), 2. Finlanda (314.50p), 3. Elveţia (305.50 p), 4. Turcia (302 p), 5. Portugalia (285 p), 6. Norvegia (272.50 p), 7. România (246 p), 8. Irlanda (238 p), 9. Belgia (232.50 p), 10. Estonia (203 p), 11. Bulgaria (193.50 p), 12. Danemarca (187 p).
Superliga s-a desfăşurat la Lille, în Franţa, campioană devenind echipa Germaniei, cu 321.50 puncte, urmată de Polonia (295 p), respectiv Franţa (270 p). Au fost prezente doar 11 echipe, deoarece Rusia a fost suspendată şi va evolua în Liga 1 de la ediţia următoare, unde va fi însoţită de Belarus şi Olanda, ultimele două clasate la Lille.