A.M.

Pe site-ul www.evaluare.edu și la sediile școlilor au fost comunicate ieri rezultatele finale ale examenului de evaluare națională. În Prahova, după reevaluarea celor 681 de teze pentru care s-au depus contestații, procentul mediilor peste 5.00 a rămas neschimbat – 87%. Mai mulți elevi nemulțumiți de rezultatele inițiale au primit note mai mari după recorectarea lucrărilor și au, astfel, mai multe șanse să fie admiși la liceele dorite. Un elev de la Școala “Sfântul Vasile” din Ploiești a contestat nota de 9.95 de la matematică și a obținut nota maximă, iar pentru că la proba de limba și literatura română fusese deja notat cu 10, el a devenit al zecelea elev cu medie maximă din Prahova la evaluarea națională. Au fost, însă, și elevi care au avut neplăcuta surpriză să primească note mai mici decât cele inițiale. În câteva situații, diferențele dintre punctaje, în dezavantajul elevilor, au fost semnificative, cum ar fi de la 7.90 la 6.95 – așa cum s-a întâmplat cu un elev din Blejoi, sau de la 5.10 la 4.10 – în cazul unui elev din Boldești-Scăeni. Au fost și note modificate cu câteva zeci de sutimi, de exemplu de la 7.70 la 7.05, de la 7.25 la 6.45. Începând de anul acesta, nota de la contestație rămâne nota finală a candidatului, fiind eliminat pragul de 50 de sutimi luat în considerare până acum pentru admiterea unei contestații.