Selecționata de fotbal a Germaniei a câștigat în premieră Cupa Confederațiilor, după 1-0 (1-0) cu Chile, duminică, la Sankt Petersburg, în finala competiției găzduite de Rusia. Germania, campioana mondială en titre, dar care s-a prezentat în Rusia fără vedetele sale și cu cel mai tânăr lot dintre cele opt competitoare (24 ani), s-a impus prin golul marcat de Lars Stindl (20). Campioana Americii de Sud a prezentat o echipă cu o medie de vârstă de peste 30 de ani, a dominat finala, dar nu a reușit să înscrie din numeroasele ocazii create. Cele două formații s-au întâlnit și în faza grupelor, iar atunci scorul a fost egal, 1-1.
Chilienii au început în forță, ca de obicei, și și-au împins adversarii în preajma careului lor, iar ocaziile de gol nu au întârziat să apară. În min. 5, Ruediger l-a deposedat in extremis pe Aranguiz, iar apoi portarul ter Stegen a respins șutul lui Vidal. O eroare a lui Goretzka (13), l-a adus pe Vargas în poziție de șut, dar balonul a fost reținut de portar. O mare ocazie a avut și Alexis Sanchez, care nu a putut să îl învingă pe ter Stegen, după ce portarul respinsese în față șutul lui Vidal. Nationalmannschaft a deschis scorul în min. 20, la prima sa ocazie, prin Stindl, din pasa lui Werner, care a recuperat o minge în marginea careului, din fața lui Marcelo Diaz. Chilienii au mai avut o situație notabilă în prima repriză, dar Aranguiz a ratat reluarea la centrarea lui Isla (24).
Finalul primei reprize a fost dominat de germani, care au avut trei oportunități bune de a-și dubla avantajul. Goretzka (36) a șutat din unghi, puțin pe lângă poartă, fiind imitat de Draxler (40), pentru ca în min. 45, Goretzka să fie blocat in extremis de portarul Bravo. Germania a avut și prima situație bună de după pauză, la o pătrundere a lui Draxler, încheiată cu un șut deviat de Jara (55). Echipa lui Joachim Loew nu a mai contat apoi prea mult în atac, mulțumindu-se să se apere în fața insistentei echipe chiliene. Sud-americanul Jara a fost iertat de eliminare (65), primind doar cartonaș galben după consultarea video, la o fază la care l-a lovit cu cotul pe Werner. Ocaziile chilienilor s-au succedat la poarta lui ter Stegen, dar defensiva germană a rezistat cu brio. Sanchez (72) a fost blocat în careu în momentul șutului, de către Rudy, Vargas (74) a șutat din întoarcere, dar balonul a fost reținut de portar, Vidal (75) a tras peste poartă din careu. Aranguiz (80) a tras din afara careului, mingea fiind deviată în corner de ter Stegen, Hernandez (82) a tras de la distanță, dar ter Stegen a prins în doi timpi. Sagal a ratat și el o mare ocazie (84), șutând peste poartă din mijlocul careului, după o minge întoarsă de Puch. Ultima oportunitate a meciului pentru sud-americani a fost o lovitură liberă executată de Sanchez (90+4), de la 20 de metri, dar ter Stegen a respins providențial. Grație assist-ului din finală, Timo Werner a fost desemnat câștigătorul Ghetei de Aur, golgheterul turneului, cu 3 goluri și 2 pase decisive.
Chile – Germania 0-1 (0-1)
A marcat: Lars Stindl (20).
Sankt Petersburg, Stadion Krestovski: 57.268 spectatori
Cupa Confederațiilor 2017 – finala
Au evoluat echipele:
Chile: 1. Claudio Bravo (căpitan) – 4. Mauricio Isla, 17. Gary Medel, 18. Gonzalo Jara, 15. Jean Beausejour – 20. Charles Aranguiz (9. Angelo Sagal, 81), 21. Marcelo Díaz (19. Leonardo Valencia, 53), 10. Pablo Hernández – 8. Arturo Vidal – 11. Eduardo Vargas (22. Edson Puch, 81), 7. Alexis Sanchez. Selecționer: Juan Antonio Pizzi. Rezerve neutilizate: 12. Cristopher Toselli, 23. Johnny Herrera – 2. Eugenio Mena, 3. Enzo Roco, 13. Paulo Díaz, 5. Francisco Silva, 6. José Pedro Fuenzalida, 14. Felipe Gutiérrez, 16. Martín Rodríguez.
Germania: 22. Marc-André ter Stegen – 4. Matthias Ginter, 16. Antonio Ruediger, 2. Shkodran Mustafi – 18. Joshua Kimmich, 8. Leon Goretzka (17. Niklas Suele, 90+1), 21. Sebastian Rudy, 3. Jonas Hector – 13. Lars Stindl, 7. Julian Draxler (căpitan) – 11. Timo Werner (14. Emre Can, 79). Selecționer: Joachim Loew. Rezerve neutilizate: 1. Kevin Trapp, 12. Bernd Leno – 5. Marvin Plattenhardt, 6. Benjamin Henrichs, 10. Kerem Demirbay, 15. Amin Younes, 20. Julian Brandt, 9. Sandro Wagner.
Arbitru: Milorad Mazic; arbitri asistenți: Milovan Ristic, Dalibor Djurdjevic (toți din Serbia); arbitru de rezervă: Damir Skomina (Slovenia); arbitri video: Clément Turpin (Franța), Jure Praprotnik (Slovenia); asistent video: Artur Dias (Portugalia)
Cartonașe galbene: Kimmich (59), Vidal (59), Jara (65), Vargas (75), Emre Can (90), Bravo (90), Rudy (90+2).