De ieri, managementul clubului Metalul Reşiţa a fost preluat de către antrenorul Valeriu Răchită, care plănuieşte ca, după o săptămână „de evaluare”, să decidă oficializarea planului său- un proiect fotbalistic bazat pe jucători tineri, care să crească în eşalonul secund.
Primul pas – trialuri peste trialuri, săptămâna aceasta, urmând să se decidă apoi lotul cu care se va pleca la drum. Iar schimbările vor continua şi vor fi multe, dacă Răchită şi secundul său – Daniel Dumitrache – vor semna contractele cu echipa care va deveni, foarte probabil, Metalul Snagov.
„Am discutat cu domnul Goruneanu să preiau grupa de jucători născuţi în anii 2000-2001 şi să-i mutăm să joace pentru Snagov. Se vor antrena la Ploieşti, dar vor juca pentru Snagov, iar cei mai talentaţi dintre ei vor face pasul către eşalonul secund” – spune Răchită, pe Petrosport urmând să rămână, în acest caz, doar grupele de „iniţiere”.
„Am avut şi luni discuţii cu primarul din Snagov, şi cu Cătălin Rufă – patronul echipei, pentru a stabili coordonatele proiectului. Va fi mult de muncă, sunt pregătit să văd jucători şi să aleg ce e mai bun, am două agende
pregătite, cum se spune. Am mai făcut acest lucru, sper ca săptămâna aceasta să punem la punct toate detaliile şi să facem pasul următor – să semnăm contractele” – spune Răchită.