V. Stoica

Căldura toropitoare de la sfârșitul săptămânii trecute a făcut pagube importante la Ploiești: masticul de lângă liniile de tramvai – cu rol de tampon între șine și drum – s-a topit și a ajuns să fie împrăștiat de-a lungul tuturor străzilor care sunt străbătute și de traseele tramvaielor.

c tIeri, la Primăria Ploiești, edilul Adrian Dobre i-a convocat într-o ședință pe reprezentanții societății Transport Călători Express, pe cei ai constructorilor care au lucrat la modernizarea liniilor de tramvai, dar și pe funcționarii din direcțiile tehnice ale Primăriei Ploiești. Pentru că topirea materialului respectiv a produs pagube financiare, s-a ajuns la concluzia că toate cheltuielile – incluzând aici și cei 320 de metri cubi de apă cu care Rosal a stropit liniile de tramvai pentru a le răcori în cele două zile caniculare de la sfârșitul săptămânii trecute – vor trebui să fie achitate de către cei care se vor dovedi vinovați de apariția acestei probleme.
Și materialul rulant al tramvaielor a avut de suferit, la fel și șinele din cauza răspândirii acelui material topit pe lângă liniile care s-au încins, probabil, la peste 70 de grade în zilele fierbinți de la începutul lui iulie.
Refacerea stratului de mastic va fi suportată de către asocierea de constructori care a modernizat liniile de tramvai, pentru că lucrarea este în garanție.