Nicoleta Dumitrescu
Dacă nu i-ar fi recomandat politica pe cei care, în ultimii ani, au ocupat şi mai ocupă funcţii, care mai de care mai importante, inclusiv ministeriale, atunci ce i-ar fi recomandat? Cu siguranţă că lista de calităţi, extrem de scurtă, nu ar fi fost suficientă şi nici n-ar fi contat prea mult, în condiţiile în care, în ziua de astăzi, recomandarea venită de la partid este catalogată drept aur curat.
Dar, ce trebuie să faci şi cum să te comporţi astfel încât să beneficiezi de o recomandare de la partid, obligatorie, în vremurile de astăzi, pentru ocuparea unei funcţii cu ştaif?
De cele mai multe ori, nu trebuie să ceri tu o astfel de recomandare de la un lider de partid, pentru că partidul şi liderul său te aleg pe tine. Şi, de regulă, alegerea unei persoane se face dintre… cei mai buni. Dintre cei care au, în primul rând, şcoala vieţii, care ştiu să mintă cu zâmbetul pe buze, dintre cei care, atunci când se uită la o persoană cu ochi milogi, mai degrabă o cântăreşte cu anumit scop, din cap până în picioare, ca să ştie ce puncte vulnerabile are. De fapt, partidul nu te alege întâmplător nici pe tine. Te alege după o perioadă de timp în care ai fost monitorizat, pas cu pas, atât la serviciu, cât şi acasă, cât să se ştie care-ţi sunt plusurile, dar mai ales minusurile, respectiv slăbiciunile. Pe hârtie, ca în adevărate scenarii, se fac diferite scheme şi permutări, cât să se afle dacă X poate fi considerată cea mai bună persoană pentru a fi „plasată” pe o anumită funcţie. Ţin de domeniul SF toate acestea? În niciun caz! Altfel, cum de au ajuns în funcţii cheie unii filfizoni sau visători cu ochii deschişi ori, la extrema cealaltă, unii care vedeau mai întâi partea leului pus de o parte pentru ei din orice document semnat?
O dată la patru ani, fie că vorbim despre alegeri locale fie despre cele parlamentare, partidele au reuşit să pună pe liste, din păcate, un procent mult mai mare de oameni cu recomandări făcute de către liderii politici, în defavoarea acelora pe care îi recomandă experienţa şi corectitudinea. Iar unde s-a ajuns din această cauză, realitatea o demonstrează.
Dar, cum de s-a ajuns, la urma urmei, ca recomandarea de la partid să fie considerată aur curat? Pentru că şi partidele sunt conduse de personaje care, la rândul lor, au urcat pe treptele ascensiunii nu atât pe merit, cât mai ales pe baza slăbiciunilor pe care le-au mirosit şi le-au exploatat la cei care i-au înconjurat. Dovadă că, astăzi, nu este funcţie publică, susţinută politic, în cazul căreia persoana aflată la conducere să nu fie contestată.
Mai trist este că vremurile au ajuns la o aşa realitate încât cel care este corect face un pas în spate, iar cel cu musca pe căciulă – unul în faţă, ca şi cum s-ar considera cel mai deştept. Vreo şansă de redresare a acestei situaţii ? Greu de precizat. Cert este că noua echipă de la Palatul Victoria dovedeşte din plin realitatea la care ne-am referit: la Educaţie- un fost sindicalist, la Economie – un apropiat al liderului PSD, portofoliul IMM şi al Afacerilor este deţinut acum de o persoană cunoscută mai ales prin presa mondenă nu în cea de afaceri, iar la Ministerul Culturii – o persoană care a condus tabloidul Cancan. Unde sunt specialiştii specialiştilor mult trâmbiţaţi?