Petre Apostol

După ce, în urmă cu o săptămână, a găzduit turneul final din Circuitul Național de MiniRugby la categoria U14, la care a cucerit medaliile de bronz, clubul Aurora Băicoi a organizat, vineri, un nou eveniment sportiv pentru copii, de data aceasta la categoria U12.
Pe Stadionul „Aurora” din Băicoi, s-au desfășurat meciuri test la care au participat 30 de copii născuți între anii 2005 și 2008, printre care și trei fete. A fost, practic, o întâlnire între clubul prahovean, care a prezentat două echipe, și Rugby Club Cristian, din județul Brașov, care a evoluat cu o formație.

ER
În total, s-au jucat trei meciuri a câte 10 minute repriza, reprezentând un festival al sportului cu balonul oval pentru cei mici.
CS Aurora Băicoi Barbarians a fost echipa câștigătoare, care s-a impus în ambele partide disputate, mai întâi cu RC Cristian, scor 15-0, iar apoi cu cealaltă echipă de la clubul prahovean, scor 20-15.
Astfel, meciul decisiv pentru locul al doilea s-a disputat între RC Cristian și cea de-a doua echipă de la CS Aurora Băicoi, partida încheindu-se la egalitate, scor 25-25. Prin urmare, departajarea s-a realizat la punctaveraj, echipa prahoveană având câștig de cauză, pentru o diferență de zece puncte.
La finalul competiției, toți copiii au fost premiați cu câte o ciocolată din partea clubului organizator, CS Aurora Băicoi.
Echipele de la CS Aurora au fost antrenate de Marius Daniel Nainer și Florin Bonea, în vreme ce formația din Cristian a fost pregătită de antrenorul Toni Moise.