Nicoleta Dumitrescu

Pentru a demonstra, pe de o parte, că nu mai e cazul să repete greșeala așa cum s-a întâmplat cu prima propunere de prim-ministru, șeful PSD vrea să evalueze activitatea noii echipe guvernamentale chiar după prima săptămână de lucru, analiza urmând să fie făcută azi.
Adevărul este că, pe principiul ”gura păcătosului adevăr grăiește”, unii dintre cei mai proaspeți membri de la Palatul Victoria au zbârcit-o, mai ales cu declarațiile de posibile modificări, chiar înainte de a depune jurământul de învestire în funcție, la audierile din comisiile de specialitate. Iar cel mai ”șifonat” a fost, și încă mai este, ministrul de Finanțe, despre a cărui activitate, de acum încolo, este o întreagă nebuloasă, în contextul în care anunțatele modificări în progrmul de guvernare i-au bulversat total pe cei din mediul de afaceri.
Pe de altă parte, în condițiile în care propriul trecut – cu destul de multe perioade tulburi și controversate – pare că se apropie vertiginos din urmă, oricât de mult încearcă să-l nege și să-l ascundă, rămâne de văzut și ce vrea Liviu Dragnea să demonstreze. Ce vrea să arate față de cei cărora acum le impune anumite reguli, condiționați că sunt puși să guverneze. Și asta deoarece, teoretic, nu poți să le ceri unor persoane să țină cont de anumite reguli, care au legătură cu asumarea funcției de conducere la nivel de țară, iar tu, cel care te crezi îndreptățit să alegi neghina din grâu, ai probleme, mai ales cu respectarea legii.
La sfârșitul săptămânii trecute, fiert încă din cauza a ceea ce a pătimit de la partidul din care crede că încă mai face parte, dar încă destul de vocal, fostul premier Sorin Grindeanu pare că încă îi mai poartă sâmbetele liderului PSD. Altfel, nu degeaba a lansat în aer – pe post de avertisment către cel care i-a luat locul, Mihai Tudose – că dacă nu va rezista tentațiilor de a deschide porțile finanțărilor de la Ministerul Dezvoltării către anumite proiecte undeva prin toamnă situația e posibil să nu fie foarte roz din punct de vedere economic. Iar Liviu Dragnea va spune, crede Grindeanu, vizavi de această situație: ”Eu? E treaba Guvernului! Nu e bun, să-l schimbăm!”.
Oricum, păstrând cromatica luată în discuție de către fostul premier – aceea de nu prea roz – România, la numai o jumătate de an de la alegerile parlamentare, se află într-o situație paradoxală. Pe de o parte, partidele care au avut de la electorat, la alegerile parlamentare, cele mai multe voturi și au consimțit că și-au asumat rolul de a fi coaliția aflată la guvernare dau semne că încă mai bâjbâie în a stabili care ar fi, din mers, calea cea mai bună pentru a conduce. Iar dovezile în acest sens sunt nu doar premiera de a-și demite propriul premier, ci și faptul că, de-abia după o săptămână de la instalare, tot din cauza neîncrederii în oameni, este analizată activitatea noii echipe.
Pe de altă parte, partidele din opoziție par că dormitează în ciuda faptului că, pe rețelele de socializare ori pe la emisiunile ori intervențiile de la televizor, liderii par că abia așteaptă să treacă la atac. Care atac? De exemplu, la sfârșitul săptămânii trecute, șeful PNL, Ludovic Orban, prezent la o manifestare din județul Cluj, a urcat pe scena unde se desfăşura un spectacol artistic și a cântat ”Aşa-i românul” alături de mai mulţi solişti. De ce s-a dat în spectacol, a spus imediat după ce și-a încheiat reprezentația. Anume că, aşa cum a promis la Congresul PNL, locul său de muncă va fi ţara, astfel că, de acum încolo, cea mai mare parte a timpului şi-o va petrece intrând în contact direct cu oamenii, la diverse evenimente care se întâmplă în orice localitate din România (?!?)