Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru News.ro că Sinodul BOR „va analiza şi sancţiona ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt”, adăugând că preoţii implicaţi în scandalurile publice din ultima perioadă, „de crasă imoralitate”, trebuie „să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu că sunt cu adevărat vinovaţi, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica”. „Este evident, toate aceste cazuri în cascadă vor constitui un prilej de intensă reflecţie a autorităţilor bisericeşti la nivelul eparhiilor, dar şi la nivelul Sfântului Sinod, în legătură cu selectarea mai riguroasă a tuturor celor ce urmează a fi aleşi pe viitor în funcţii reprezentative în Biserică. Urmează o necesară perioadă a cernerii celor ce reprezintă Biserica lui Hristos în societate. Cazurile punctuale(!) de crasă imoralitate sunt ale unor persoane care trebuie să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu că sunt cu adevărat vinovate, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica”, a afirmat Vasile Bănescu. El a precizat că Patriarhia Română va analiza „cu maxim discernământ posibilele cazuri smintitoare de corupţie morală” şi toate acele persoane care „prin acţiunile lor contribuie la discreditarea imaginii, a mesajului şi a discursului public al Bisericii în societate”. „Sfântul Sinod va analiza şi sancţiona ferm, de câte ori acest lucru se va impune, orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt, care prin consecinţele lui mediatice va periclita încrederea firească de care Biserica Ortodoxă Română se bucură în societate. Nu trebuie ignorat însă nicio clipă, mai ales în contextul atât de regretabil şi recent creat, raportul existent în orice instituţie, acela dintre „uscături şi pădure”. Exact acele persoane din cler ajunse azi în centrul unor scandaluri mediatice nu reprezintă Biserica, iar plecarea lor din funcţiile pe care doar printr-o nefericită întâlnire cu propria vocaţie au ajuns să le ocupe, va ajuta Biserica să respire firesc şi fertil duhovniceşte în societatea pe care aceasta o slujeşte cu demnitatea şi devotamentul tuturor celor care o reprezintă cu adevărat”, a mai spus Bănescu.
În ultima perioadă, clerici ai Bisericii sunt implicaţi în mai multe scandaluri sexuale.