România, comparativ cu frontierele altor state U.E., nu s-a confruntat cu un aflux masiv de persoane care încearcă să treacă fraudulos graniţa, dar situaţia a fost şi este atent monitorizată, afirmă Poliţia de Frontieră.
În primele şase luni ale anului 2017, în urma acţiunilor de supraveghere şi control ale frontierei de stat, poliţiştii de frontieră au depistat, în zona de competenţă, 2.474 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontieră de stat, din care 1.437 pe sensul de intrare în ţară şi 1.037 străini pe sensul de ieşire din ţară. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au fost depistaţi acţionând ilegal la frontiera 507 cetăţeni străini – 374 pe sensul de intrare şi 133 pe sensul de ieşire. Astfel, la începutul acestui an, s-a constatat o creştere a numărului persoanelor care au încercat să intre ilegal în ţară pe la frontiera cu Serbia, comparativ cu anul trecut, fapt pentru care supravegherea graniţei în acea zonă a fost întărită. Aceste măsuri au descurajat grupurile de migranţi, astfel încât, spre sfârşitul perioadei analizate, tentativele de intrare ilegală în România, pe la „frontiere verde” au scăzut considerabil.
Din numărul total al persoanelor implicate în migraţia ilegală, cele mai multe au fost organizate în 353 de grupuri de migranţi în care au fost identificaţi 134 de traficanţi. De asemenea, au fost depistate 80 de persoane (24 de cetăţeni români şi 56 de cetăţeni străini) implicate în activităţi de călăuzire. Dintre modalităţile de încercare de intrare/ieşire ilegală în/din România folosite mai des de migranţi au fost: tentativa de trecere ilegală la frontiera „verde”, ascunderea în mijloace de transport şi utilizarea documentelor false/falsificate. În ceea ce priveşte naţionalitatea persoanelor depistate în tentativa de trecere ilegală a frontierei, se constată că provin din următoarele ţări: Irak, Siria, Pakistan, Afganistan, Iran, Turcia, India, Kosovo, Bangladesh şi Palestina.