Bogdan Chitic

La cinci zile distanță de la demararea stagiului de pregătire de la Brașov, premergător debutului în noul sezon de Liga a III-a, FC Petrolul a disputat, marți seară, primul joc amical pe Stadionul „Carpați”, de sub Tâmpa. Adversara băieților antrenați de Tavi Grigore și Ciprian Pura a fost CS Colțea 1920 Brașov, formație ce activează în Liga a IV-a a județului vecin.lupi b 82
A fost un meci împărțit în două reprize distincte ca durată, prima de o oră, în care gazdele au mizat pe jucători ce îmbracă tricoul clubului brașovean în Liga a IV-a, iar cea de-a doua – de doar 45 de minute, pe parcursul căreia ardelenii au rulat juniorii crescuți în cadrul unui parteneriat cu renumita formație spaniolă Celta Vigo.
Ploieștenii s-au impus la scor de tenis, 6-1, la capătul unui joc în care CS Colțea a deschis scorul prin Bogdan Liță, Șaim Alexandru a restabilit egalitatea până la pauză, pentru ca, în actul secund, Alexandru Ciocâlteu, Alexandru Puchea, Segiu Arnăutu, Nini Popescu și George Dumitru să „ambaleze” victoria găzarilor.
Antrenorul Tavi Grigore a trimis în teren un prim „11” alcătuit din: Bolboaşă (55 Marinică) – Vagner (35 Catană), Prunescu, Chiriţă, Velisar – Chindriş – Șaim, Lambru, Cl. Tudor, D. Gheorghe – Stănescu (35 Arnăutu), pentru ca în partea a doua să intre Marinică – Catană (78 Olaru), Antoche, Frîncu, Ţicu – Puchea – N. Popescu (95 Dumitru), Niţescu, Păun, Ciocâlteu – Arnătu (78 Vintilă). Singurul jucător neutilizat a fost portarul Raul Botezan, cel care a acuzat o uşoară accidentare la unul dintre antrenamentele dinaintea partidei.

Turneul „Nicolae Pescaru” începe astăzi

FC Petrolul va continua seria jocurilor de verificare în cadrul turneului „Nicolae Pescaru”, organizat de ACS Steagu Roșu Brașov, astăzi și mâine, pe Stadionul „Metrom”, și la care mai participă CSA Steaua București și Oțelul Galați. Astfel, astazi, de la ora 11:00, se va disputa prima semifinală a turneului, dintre Steaua București și Oțelul Galați, pentru ca, de la ora 17:30, Petrolul să dea replica gazdelor de la ACS Steagu Roșu Brașov.
Mâine, cu începere de la ora 9:30, se va disputa finala mică a „patrulaterului”, iar de la ora 11:30 va avea loc finala mare. După încheierea turneului, petroliștii vor reveni la Ploiești, întrucât, de la ora 18:00, pe Stadionul „Conpet”, de la Strejnic, vor juca un nou meci amical, împotriva formației Progresul Spartac București.