Ana Maxim

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va fi marcată astăzi la Vălenii de Munte, prin spectacole, conferințe și expoziții. De la ora 10.00, va avea loc o paradă a portului popular ce va porni din zona gării orașului și până în Piața Mare, iar în cadrul ”Târgului de Sfânta Maria Mare” desfășurat în zona pieței, la ora 11.00 va începe un spectacol de muzică și dans popular, iar de la ora 19.00 – un concert susținut de artiști consacrați. Totodată la Centrul Cultural al Orașului Vălenii de Munte continuă astăzi seria manifestărilor incluse în programul celei de-a 64-a ediții a Cursurilor de Vară “Nicolae Iorga” ce a fost deschisă oficial duminică. La ora 16.00, prof. univ. dr. Georgeta Filitti va susține conferința “Regina Maria în istoria românilor”, apoi va fi prezentat volumul “Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”, de către autorul acestuia – dr. Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș din Sinaia. În cadrul Cursurilor de Vară, publicul va putea audia și conferința cu tema “Regina Maria –patron spiritual al Serviciului Sanitar Militar din timpul Primului Război Mondial“, susținută de dr. Anca Beatrice Todireanu, cea care a realizat și expoziția de fotografie cu aceeași temă programată a fi vernisată astăzi. Mai multe fotografii de mari dimensiuni reprezentând-o pe suverană în uniformă militară și în uniformă de asistentă medicală, alături de soldați răniți în Primul Război Mondial, sunt expuse în holul Centrului Cultural din Vălenii de Munte.
„Mama răniţilor” sau „Regina soldat” a fost supranumită Regina Maria, de către românii contemporani cu ea, impresionați de faptul că aceasta a ajutat și a încurajat armata română, a îngrijit soldații răniți. La evenimentul organizat pentru deschiderea expoziției vor lua cuvântul dr. Anca Beatrice Todireanu, academicianul Răzvan Theodorescu și profesorul Constantin Stere. La Centrul Cultural din Văleni, publicul mai poate umări astăzi conferința “Icoana, artă și credință”, prezentată de Nicolae Băciuț , directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Mureș și un concert susținut de artistul Ion Rață din Republica Moldova. În zilele următoare se vor desfășura conferințe şi activităţi dedicate Primului Război Mondial – Războiului pentru Întregirea României, operaţiunilor militare de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, Centenarului creării Statului Național Român, savantului Nicolae Iorga, politicianului Mihail Kogălniceanu etc. Printre vorbitori se vor regăsi academicienii Valeriu Matei, Eugen Simion, Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Ioan Opriș, Radu Boroianu, prof. univ. dr. Gerogeta Filitti, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, prof. dr. Petre Țurlea, prof. univ. dr. Al. I. Bădulescu. Evenimentul desfăşurat la Vălenii de Munte este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, împreună cu Primăria Oraşului Vălenii de Munte şi Consiliul Judeţean Prahova.