La începutul acestei săptămâni, valorile termice vor scădea în toate regiunile, iar în cele vestice, nordice şi centrale vremea va deveni răcoroasă, informează ANM. Astfel, astăzi, pe parcursul zilei, vor fi înnorări şi va ploua în nord şi local în centru şi la munte. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala izolat, mai ales în prima parte a zilei. Noaptea cerul va deveni variabil şi doar în zona montană vor mai fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, îndeosebi la munte şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15…16 grade în zonele depresionare şi 27 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Şi mâine, vremea va fi răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va avea înnorări în nordul şi centrul ţării, precum şi la munte, unde local va ploua. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi ploile se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 18…19 grade în depresiuni şi 27 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 15 grade.