F.T.

Ofițerii ploieșteni de investigații criminale din cadrul Compartimentului ”Înșelăciuni-Falsuri” au efectuat două percheziții domiciliare în Suceava, pentru completarea unui dosar penal care vizează presupuse ilegalități ale unui bărbat care ar fi depus acte neconforme la ANAF Ploiești.
Conform unui comunicat de presă al IPJ Prahova, “persoana în cauză ar fi falsificat formularele 230 privind destinația sumei de 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și le-ar fi depus la ANAF Ploiești, în urma acestei activități primind diverse sume de bani. Astfel, prin extinderea cercetărilor, s-a stabilit că acesta este bănuit de săvârşirea în concurs a trei infracțiuni: înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în formă continuată”.
Concret, prin falsificarea și depunerea formularelor 230 la ANAF Ploiești, ar fi fost reținute și direcționate sume de bani reținute din salariile a nouă persoane, care ar fi intrat astfel în contul unui club din Suceava, creând astfel un prejudiciu de 12.362 de lei bugetului consolidat al statului.
“În urma perchezițiilor domiciliare, au fost identificate numeroase înscrisuri falsificate prin aceeași modalitate, cât și documente care servesc ca mijloace de probă în cauza penală”.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere legală de arestare preventivă.