În perioada 7-9 septembrie, Târgul cu Bunătăți și Dichisuri aduce ploieștenilor mâncare gustoasă, preparată de producători autentici, cadouri unicat pentru sărbătoarea de Sf. Maria și ateliere gratuite pentru copii.
Producătorii, artizanii, meşterii şi artiștii, dar și atelierele îşi găsesc loc chiar în centrul
Ploieștiului, în Parcul „Toma Socolescu“, din fața Halelor Centrale.
Cei mari vor găsi multe de văzut şi cumpărat, iar copiii sunt așteptaţi la atelierele “Pasiuni şi meșteșuguri“ la care vor putea să confecţioneze magneţi pentru frigider, să picteze forme din ipsos, să coloreze mandale sau desene care să le pună imaginaţia în valoare. Fiecare copil va pleca de la atelier cu obiectul creat sub îndrumarea specialiştilor şi va primi cadouri de la Farmaciile Maxifarma care sunt alături de organizatori şi la această ediţie a atelierelor gratuite “Pasiuni şi meşteşuguri”.