Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a scăzut, în primele șapte luni ale acestui an, cu 17,36%, iar al celor dizolvate cu 19,88%, față de aceeași perioadă a anului precedent, conform datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), preluate de Agerpres.
În perioada menționată, 8.690 firme și-au suspendat activitatea. Capitala se află pe primul loc cu cele mai multe suspendări ale activității, respectiv 1.007, în scădere cu 37,45%, fiind urmată de județele Bihor, cu 433 de suspendări de activitate (-5,46%), și Cluj — 406 (+2,78%).
De asemenea, 15.775 firme au fost dizolvate, în ianuarie — iulie 2017, cele mai multe dizolvări fiind înregistrate în București, 3.181 (-25,57), și județele Dolj, 771 (plus 18,43%), Cluj, 759 (-23,95%), și Constanța, 735 (-22,79).
Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut în primele șapte luni din acest an cu 6,07%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 5.365 unități.
Cele mai multe firme și PFA-uri în insolvență sunt din București, respectiv 1.193, în creștere cu 12,23% comparativ cu ianuarie — iulie 2016, Capitala fiind urmată de județul Iași cu 335 (+9,12%) și de Bihor cu 295 cazuri (-9,2%).