Mircea Băsescu a părăsit, ieri, Peniteciarul de la Poarta Alba, după un an şi trei luni de închisoare, după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia DNA. Fratele fostului preşedinte a declarat că i-au lipsit copiii cel mai mult, însă, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu nu a vrut să comenteze decizia eliberării sale condiţionate, potrivit MEDAIFAX. Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel.
Magistraţii Judecătoriei Medgidia deciseseră, în 19 iulie, că Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, poate fi eliberat condiţionat, dar hotărârea instanţei nu a fost definitivă. Decizia a fost contestată de DNA în termenul prevăzut, de trei zile, la Tribunalul Constanţa. Aceasta a fost cea de-a treia solicitare de punere în libertate a lui Mircea Băsescu admisă de Judecătoria Medgidia, după cele de la sfârşitul anului trecut, respectiv, la începutul acestui an.
Nici atunci hotărârile nu au fost definitive, contestaţiile DNA fiind admise, ulterior, de Tribunalul Constanţa, astfel că fratele fostului preşedinte al României a rămas în închisoare.