Pe Bulevardul Independenței din Ploiești se va desfășura, începând de mâine, până pe 24 septembrie, cea de-a V-a ediție a Festivalului “Alfabetul Conviețuirii”, organizat de municipalitate în parteneriat cu Uniunea Elenă din România și Ministerul Culturii și Identității Naționale. Festivalul, la care vor participa reprezentanți din 18 comunități etnice, va debuta mâine, la ora 18.00, cu o defilare a ansamblurilor participante și parada costumelor tradiționale, iar la ora 18.30 va avea loc deschiderea oficială a evenimentului în zona de sud a Bulevardului Castanilor. În perioada celor trei zile ale festivalului se vor desfășura spectacole și concerte ce vor fi susținute de reprezentanții minorităților participante, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, Orchestra populară “Flacăra Prahovei” etc. Primul spectacol se va desfășura, între orele 19.15-21.15, iar celelalte sâmbătă, între orele 11.00-13.00, 17.00 -20.30 și duminică între orele 17.00-19.00. Mâine, între orele 21.15 – 22.00, este programat un concert de muzică grecească susținut de Ionuț
Galani, sâmbătă – între orele 20.30-22.00 – un concert al formației Mahala Rai Banda, iar duminică, între orele 19.00- 20.30 – un concert de muzică populară românească, susţinut de Orchestra Flacăra Prahovei. Pe toată perioada festivalului, pe Bulevardul Castanilor, între scena amplasată la Gara de Sud și următorul rond spre Centru, ploieștenii vor putea vizita și admira creațiile inedite ale unui târg de handmade. Totodată, vor putea observa și aprecia tradiția, civilizația și cultura celor 18 comunități etnice prezente la eveniment, prin vizitarea standurilor de prezentare, care vor fi special amenajate în zona menționată.
Între cele două ronduri ale Bulevardului Independenței, va fi organizată o zonă de street food, unde vor fi prezentate mâncăruri tradiționale.