La sfârşitul acestei săptămâni, Primăria Municipiului Ploieşti va organiza, în parteneriat cu Uniunea Elenă din România, Festivalul interetnic “Alfabetul Convieţuirii”. Ca urmare, de astăzi până pe 24 septembrie, va fi întreruptă circulaţia autovehiculelor pe Bd. Independenţei, de la Statuia lui Radu Stanian şi până la Gara de Sud. Autobuzele vor circula la sensul din Centru spre Sud pe strada Bobâlna, cu staţii la Pelican şi Liceul de Muzică. La sensul din Sud spre Centru, pe strada Democraţiei, autobuzele vor opri în staţiile 13 Decembrie, Covurlui şi Muzeul de Istorie. Traseele 44 şi 202, ale troleibuzelor, vor fi scurtate, în intervalul menţionat, la staţia „Hale Coreco”. Legătura între Centru şi Gara de Sud se va face cu autobuze, prin transbordarea călătorilor în staţia “Hale Coreco”. Biletele compostate în troleibuze vor fi valabile şi în autobuzele de transbordare.