Ministerul Sănătăţii a finalizat licitaţia pentru achiziţia publică în sistem centralizat de medicamente antibiotice, lansată în noiembrie anul trecut de fostul ministru Vlad Voiculescu. Ministerul a atribuit furnizorilor contracte în valoare totală de 80,38 milioane de lei, fără TVA, pentru următorii doi ani, suma finală reprezentând jumătate din cuantumul maxim estimat la momentul deschiderii licitaţiei, de 161,5 milioane de lei, anunţă News.ro. Atribuirea contractelor a ţinut cont de preţul cel mai scăzut, achiziţia centralizată presupunând încheierea unui acord cadru. La licitaţie au câştigat 14 companii furnizoare de medicamente, potrivit site-ului de achiziţii publice SEAP. Fostul ministru al Sănătăţii Vlad
Voiculescu explica, la momentul demarării licitaţiei, că nu s-au mai făcut niciodată achiziţii publice centralizate, care presupun costuri reduse cu un sfert, prin încheierea unui contract cadru, care să stabiliească preţurile la care spitalele vor cumpăra medicamentele necesare. Astfel, spitalele nu mai lansează proceduri de achiziţii, ci încheie contracte subsecvente contractului cadru. Ministerul Sănătăţii a demarat anul trecut, pentru prima dată, achiziţii publice centralizate pentru medicamente antibiotice, oncologice, dar şi pentru echipamente medicale din diverse domenii.
Piaţa farmaceutică din România a ajuns anul trecut la o valoare de 12,95 miliarde lei (2,9 miliarde euro), în creştere cu 10,6%, potrivit unui raport al companiei Antibiotice Iaşi,
cel mai important producător român de medicamente generice.