Petre Apostol

Cu o săptămână înainte de startul sezonului competițional, echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploiești a luat parte la cea de-a VI-a ediție a Cupei „Radu Zamfirescu”, turneu amical organizat de vicecampioana României, SCM U Craiova. La competiție au mai participat, în afară de Tricolorul LMV și de gazde, echipele CS Unirea Dej și CSM București.
În primul joc de la turneul din Craiova, echipa antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu a întâlnit o formație care a debutat, deja, în meciurile oficiale, CSM București. Trupa din Capitală fusese prezentă, cu o săptămână în urmă, la Cupa Balcanică, unde a ajuns în finală, ratând, astfel, calificarea în CEV Challenge Cup, competiție europeană la care ploieștenii sunt înscriși, în urma unui wild card primit de la Confederația Europeană de Volei.
Echipa ploieșteană a debutat la turneu cu un succes clar, dominând partida. Încă din primul set, Olteanu și co. și-au impus ritmul, cu un atac excelent (74%, 14/19), patru blocaje și o recepție pozitivă de 75%, act adjudecat rapid. A urmat, apoi, un set care părea că se îndreaptă spre tabăra ploieșteană, în mod evident, elevii antrenorilor Stancu și Marinescu aflându-se la conducere în permanență, scor 8:5, 16:11, 21:14, dar bucureștenii au revenit în joc după un parțial de 8:3. Totuși a fost prea târziu, echipa prahoveană distanțându-se la 2:0 la seturi.
În actul următor, CSM București s-a menținut tot timpul aproape, chiar dacă Tricolorul LMV a avut inițiativa. Iar, pe final, echipa din Capitală s-a desprins, impunându-se în prelungiri, fiind singurul set în care aceasta a avut procentaje mai bune decât ploieștenii atât în atac (49%), cât și la preluare (67% poz., 33% perf.).
Ploieștenii s-au revanșat în setul al patrulea, în care s-au distanțat după primul timeout tehnic, la 16:8, respectiv 21:10, impunându-se, ulterior, cu 25:16.
În al doilea meci al turneului, Tricolorul LMV a întâlnit pe CS Unirea Dej, echipă cu care se mai confruntase și în urmă cu o săptămână, la Ploiești, când s-a impus în minimum de seturi. De data aceasta, într-un joc în care antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu i-au menajat pe Lică, Olteanu și Bissette, ardelenii au început în forță, controlând primul set, distanțându-se la 16:10, respectiv 21:15.
Echipa ploieșteană a revenit spre final, însă CS Unirea s-a impus cu 25:23.
În setul următor, cu un atac mult mai eficient (83%) și cu un serviciu mai exact, ploieștenii au avut inițiativa. Echipa din Dej a reușit, totuși, să se mențină aproape, scor 8:6, 16:14, dar Tricolorul LMV, cu Milivojevic în formă bună, și-a apărat avantajul creat, impunându-se cu scorul de 25:21.
Actul al treilea a fost la discreția ploieștenilor, care s-au desprins rapid, după primul timeout tehnic, ducând scorul la 16:7, respectiv 21:13, pentru a câștiga la zece puncte diferență, scor 25:15.
Ardelenii au replicat în setul al patrulea, pe care l-au controlat în special grație unei preluări bune, dar și a erorilor din tabăra prahoveană, CS Unirea conducând atât la primul timeout tehnic (8:7), cât și la cel de-al doilea (16:14). Ploieștenii au întors, însă, rezultatul, scor 21:20, închizând actul la scorul de 25:22, punând punct partidei, după o oră și 35 de minute de joc.
În ultimul meci al turneului, Tricolorul LMV Ploiești s-a confruntat cu gazdele întrecerii, pentru trofeul pus în joc, ambele formații fiind neînvinse. După ce se impuseseră la Ploiești în urmă cu o săptămână, în ambele partide, jucătorii echipei prahovene au învins din nou formația antrenată de selecționerul României, Dănuț Pascu, într-un joc în care foștii sportivi de la vicecampioni, Lică, Bartha și Stulenkov, au avut un cuvânt important de spus.
În primul set, oltenii au reușit să se desprindă, inițial, la 8:6, dar Tricolorul LMV a întors soarta actului, grație unui joc bun la fileu, atât pe atac, cât și la blocaj. Ploieștenii au preluat controlul, distanțându-se la patru puncte, scor 16:12, respectiv 21:17, încheind actul după un parțial de 4:1.

Tricolorul LMV 2
În setul secund, tot SCM U Craiova a început mai bine, creându-și un ecart de patru puncte, scor 8:4, respectiv 16:12. Ploieștenii au revenit extraordinar, mai ales datorită unui atac exact, fără replică din partea adversarilor, ajungând la conducere, scor 21:17. Gazdele au echilibrat jocul, apoi, însă nu i-au putut opri pe Olteanu și co. să se impună cu 26:24.
Setul al treilea, totuși, a aparținut echipei craiovene, care a menținut un avans constant de trei puncte, ecart înregistrat și la finalul actului, scor 25:22.
A urmat, însă, o descătușare a ploieștenilor, care au fost de netrecut la fileu (7 blocaje reușite), Tricolorul LMV dominând setul încă din start, îndreptându-se spre un succes rapid, în doar 18 minute, scor 25:14. Echipa pregătită de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu și-a adjudecat, astfel, trofeul turneului din Craiova, încheind, totodată, seria meciurilor de verificare cu un bilanț de opt victorii și o singură înfrângere.

Rezultatele turneului:

Tricolorul LMV Ploiești – CSM București 3:1 (25:16, 25:22, 24:26, 25:16)
Tricolorul LMV: Gijs Jorna 3p (11 recepții – 73% preluare pozitivă, 36% perfectă), Julian Bissette 9p (7/7 în atac – 100%, 2 blocaje), Laurențiu Lică 17p (15/34 în atac – 44%, 2 blocaje), Bogdan Olteanu 15p (14/18 în atac – 78%, 13 recepții – 31% poz., 8% perf.), Nikita Stulenkov 9p (5/11 în atac – 45%, 4 blocaje), Cristian Bartha 5p (4 puncte din serviciu) – Philipp Kroiss (14 recepții – 57% poz., 29% perf.); Aleksandar Milivojevic 10p (9/14 în atac – 64%, 17 recepții – 71% poz., 24% perf.), Alexander Kullo, Jose Carrasco, Pavel Dushkov, Ovidiu Darlaczi.
Tricolorul LMV Ploiești – CS Unirea Dej 3:1 (23:25, 25:21, 25:15, 25:22)
Tricolorul LMV: Gijs Jorna 15p (12/21 în atac – 57%, 32 recepții – 50% poz., 34% perf.), Pavel Dushkov 6p (5/10 în atac – 50%), Alexander Kullo 16p (13/23 în atac – 57%, 3 blocaje), Aleksandar Milivojevic 23p (18/29 în atac – 62%, 20 recepții – 45% poz., 30% perf., 3 puncte din serviciu), Nikita Stulenkov 9p (6/11 în atac – 55%, 3 blocaje), Jose Carrasco 1p – Philipp Kroiss (15 recepții – 47% poz., 13% perf.); Ovidiu Darlaczi 2p (2/3 în atac – 67%), Laurențiu Lică, Cristian Bartha, Julian Bissette; nu a jucat Bogdan Olteanu.
Tricolorul LMV Ploiești – SCM U Craiova 3:1 (25:18, 26:24, 22:25, 25:14)
Tricolorul LMV: Gijs Jorna 12p (10/23 în atac – 43%, 26 recepții – 54% poz., 38% perf.), Julian Bissette 7p (4/8 în atac – 50%, 3 blocaje), Laurențiu Lică 20p (16/29 în atac – 55%, 4 blocaje), Bogdan Olteanu 15p (10/17 în atac – 59%, 4 blocaje, 8 recepții – 50% poz., 25% perf.), Nikita Stulenkov 10p (6/9 în atac – 67%, 3 blocaje), Cristian Bartha 4p (2 puncte din serviciu) – Philipp Kroiss (23 recepții – 61% poz., 30% perf.); Aleksandar Milivojevic 4p (4/6 în atac – 67%, 14 recepții – 43% poz., 7% perf.), Alexander Kullo 1p, Pavel Dushkov, Jose Carrasco, Ovidiu Darlaczi.
SCM U Craiova – CS Unirea Dej 3:0 (25:22, 25:22, 25:19)
SCM U Craiova – CSM București 3:0 (25:22, 25:23, 25:17)
CSM București – CS Unirea Dej 3:0 (25:21, 25:23, 25:18)