Bolile de inimă declanşate pe fondul consumului de tutun, dieta alimentară din care fac parte alimentele periculoase pentru sănătatea organismului şi tulburările mintale au provocat cel mai mare rău sănătăţii oamenilor din întreaga lume, constată studiul “The Global Burden of Disease”, efectuat de o echipă internaţională de cercetători, informează reuters.com, citat de MedLive.ro.
În timp ce speranţa de viaţă creşte, anii pe care oamenii îi petrec în condiţii de sănătate precară cresc de asemenea, subliniază cercetătorii studiului publicat în jurnalul “The Lancet”. Partea din viaţa unui om reprezentată de anii petrecuţi luptând cu afecţiunile secolului este mai mare în ţările sărace, prin comparaţie cu cele care au o economie prosperă, arată raportul oamenilor de ştiinţă.
“Incidenţa morţii premature este unul dintre cei mai puternici indici ai motivaţiei personale pentru bunăstare, atât în rândul indivizilor, cât şi la nivel de stat, pentru a aborda bolile care afectează un număr mare de persoane. În schimb, suntem mai puţin motivaţi în abordarea problemelor care conduc la apariţia bolilor mortale”, a declarat Christopher Murray, directorul institutului Health Metrics and Evaluation (IHME) din cadrul Universităţii din Washington şi autorul principal al studiului. Există o triadă de probleme – reprezentată prin obezitate, conflict şi boli mintale – care împiedică o viaţă activă şi sănătoasă, adaugă acesta.
Pentru a realiza acest studiu, 2.500 de cercetători din 130 de ţări au centralizat datele extrase din studii efectuate individual, care au constatat că dieta alimentară nesănătoasă este asociată cu aproape 1 din 5 decese ce au loc la nivel mondial, în timp ce consumul de tutun a fost responsabil pentru decesul a 7,1 milioane de oameni din întreaga lume numai în anul 2016.
O dietă alimentară din care lipsesc cerealele, fructele, nucile, seminţele, uleiul de peşte, dar care conţine alimente cu un nivel ridicat de sare este responsabilă pentru declanşarea obezităţii, a hipertensiunii arteriale, hiperglicemiei şi nivelului ridicat de colesterol rău în organism.
Datele studiului măsoară şi decesele cauzate de armele de foc, situaţiile conflictuale şi terorism, a căror incidenţă a crescut la nivel global în acest secol.
La fel se întâmplă şi cu bolile netransmisibile şi cronice, precum sunt afecţiunile cardiovasculare şi diabetul zaharat, care au cauzat 72% din total deceselor înregistrate în întreaga lume. Bolile cardiace sunt principala cauză a decesului prematur în majoritatea regiunilor, iar acestea au ucis aproximativ 9 milioane de persoane în întreaga lume numai în anul 2016.
Afecţiunile psihice au avut, de asemenea, un impact major asupra persoanelor din întreaga lume, cu aproximativ 1 miliard de oameni care trăiesc în lupta cu astfel de probleme, dintre care o parte sunt declanşate pe fondul abuzului de substanţe interzise.
Tulburările depresive majore se situează în primele zece cauze ale sănătăţii precare a organismului uman în aproape toate ţările din lume.