Marian Dima

Antrenorul ploieştean Florin Pârvu a reuşit să obţină locul doi cu echipa sa Henan, în turneul final al echipelor de tineret din China, unde s-a calificat pentru a doua oară consecutiv. Florin
Echipa lui Pârvu a pierdut finala, disputată la Shandong, scor 2-1, în faţa celor de la Beijing Huan, rezultatul fiind unul mulţumitor, pentru că menţine clubul din Henan în elita fotbalului chinezesc. În plus, echipa „mare” a reuşit şi ea să se salveze de la retrogradare, în ultimele etape ale întrecerii din China, care s-a încheiat săptămâna trecută, astfel că „toată lumea este mulţumită, la Henan” – după cum spune Florin Pârvu.
„A fost un turneu bun, echipele sunt foarte puternice, iar interesul celor de aici foarte ridicat. Membri ai Federaţiei Chineze sunt prezenţi la toate meciurile din turneul final, pe care, sincer, puteam să-l câştig, pentru că am dominat jocul. Am avut şi ghinion, oricum, medaliile de argint reprezintă o performanţă bună. Mai avem o lună de antrenamente şi meciuri pe plan local, apoi se intră în vacanţă şi de abia aştept să vin acasă, de Sărbători” – spune Pârvu, care nu s-a decis ce va face în continuare.faza
„Nu ştiu dacă mă întorc în China sau, dacă voi reveni, unde voi reveni. Îmi doresc să trec din nou la activitatea de seniori, ca principal, dar, 100%, experienţa aceasta de doi ani la tineret nu am cum să o regret din niciun punct de vedere. Am avut condiţii foarte bune, un nivel valoric bun, însă ştiu că e timpul să încerc poate şi altceva. Iau în calcul şi să revin în România să antrenez, deşi, clar, în continuare, fotbalul nostru nu oferă stabilitate financiară, condiţii pentru performanţă. Voi vedea în perioada imediat următoare ce voi decide, mai am o lună de stat aici, în China, apoi urmează vacanţa şi voi decide ce va urma pentru cariera mea”.

Dumitrescu s-a întors şi el la Henan

ParvuUltima parte a „aventurii” în fotbalul chinezesc pentru Florin Pârvu a fost un pic mai uşoară din punct de vedere al depărtării de casă şi de familie, pentru că finul său – Claudiu Dumitrescu – i-a fost aproape, mergând să lucreze la o şcoală de fotbal din oraşul Henan, ca antrenor la grupele de copii. Dumitrescu revenise o scurtă perioadă în ţară, pentru rezolvarea unor formalităţi legate de actele necesare pentru a munci în cel mai populat stat din lume, iar acum este alături de Pârvu la Henan.