Petre Apostol

Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan s-a calificat, ieri, în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin, din Thailanda, dotat cu premii în valoare totală de 125.000 de dolari şi la care este cap de serie nr. 6. Situată pe locul 115 în clasamentul mondial, sportiva din Sinaia a trecut, în primele două tururi, foarte rapid, de Chompoothip Jandakate (Thailanda, wild card) şi Veronika Kudermetova (Rusia), jucătoare aflate cu mult în urma sa în ierarhia WTA.
În schimb, în sferturile de finală, Ana Bogdan a avut parte de o confruntare cu o sportivă aflată înaintea sa în clasament, anume Ying-Ying Duan, din China, cap de serie nr. 3 şi locul 95 WTA. Dar, acest fapt nu a părut să conteze pentru modul în care jucătoarea din Sinaia a evoluat, obţinând un succes similar ca în precedentele două partide, impunându-se cu scorul de 6-1, 6-3, meci care a durat doar o oră.
În plus, Ana Bogdan nu a cedat decât şapte puncte, în total, pe propriul serviciu, Duan neavând nicio şansă de break, în vreme ce jucătoarea prahoveană a câştigat de patru ori pe serviciul adversarei.
Astfel, sportiva din Sinaia a obţinut calificarea în semifinale, unde o va întâlni pe elveţianca Belinda Bencic (locul 165 WTA), învingătoare, ieri, în disputa cu rusoaica Vitalia Diatchenko (locul 188 WTA), scor 0-6, 6-4, 6-2. În cealaltă semifinală se vor confrunta Su-Wei Hsieh (Taipei, locul 96 WTA, cap de serie nr. 4) şi Viktorija Golubic (Elveţia, locul 128 WTA).
Pentru prezenţa în semifinalele turneului thailandez, Ana Bogdan şi-a asigurat 57 de puncte în clasamentul mondial, ierarhie în care va avansa cel puţin şase locuri.